1. Preacuvioase părinte de ce postim în zilele de miercuri și vineri?
Postul din zilele de miercuri și vineri este împământenit în viața liturgică a Bisericii încă din primele veacuri creștine. Bunăoară, în Didahia, cap. VIII, se spune: „…dar voi să ajunați Miercurea și Vinerea”. Tot din Sfânta Tradiție avem consemnată motivația concentrată a postului din aceste două zile ale săptămânii. Sfântul Petru, episcopul Alexandriei, martirizat în zilele lui Dioclețian, spune așa: „…în a patra zi (miercuri) și Vinerea… se cuvine nouă să postim după tradiție…, căci în a patra, sfat nelegiuit au făcut iudeii asupra Domnului, iar Vinerea, fiindcă pentru noi a pătimit El.” De asemenea, a doua poruncă bisericească ne îndeamnă să postim toate posturile de peste an, înțelegând aici toate zilele de post rânduite de Biserică.
Așadar, postim miercurea căci în această zi au făcut sfat cărturarii ca să-L prindă pe Mântuitorul Hristos, iar Iuda a vândut pe Mântuitorul Hristos pentru 30 de arginți, tot în această zi. Renunțând la mâncărurile de dulce din această zi, Îi arătăm Preabunului nostru Mântuitor că ne desolidarizăm de „vânzătorul” și că iubim mai mult hrana duhovnicească, părtășia cu Dumnezeu, în defavoarea bunurilor lumești trecătoare și fragile pe care ți le oferă plăcerile acestei lumi simbolizate în cazul de față prin mâncărurile de dulce.
Postim vinerea căci este ziua în care Hristos Dumnezeu, Marele Răstignit, a îndurat patimile cele mântuitoare: scuipările peste față, batjocura, biciuirile, lovirile, răstignirea pe Cruce și moartea pentru noi și pentru a noastră mântuire, așa după cum mărturisim în Simbolul de credință. Postim vinerea ca să ne arătăm recunoștința față de Mântuitorul nostru, pentru că ne-a redeschis Raiul, făcându-ne părtași la viața Sfintei Treimi.
2. De ce postesc unii creștini și lunea?
Postul de luni este practicat mai mult în viața monastică. Deci este benevol pentru creștinii de rând, dar bine-venit pentru cei ce-l țin, deoarece arată odată în plus dorința omului de a se hrăni mai mult cu cele spirituale. Pot posti lunea cei care se confruntă cu probleme deosebite și vor grabnic ajutor de la Domnul. Mai ales în părțile Moldovei mulți creștini postesc lunea și pentru a aduce slavă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite, căci postul este o jertfă, dar și un dar deopotrivă.
3. Care este rolul untdelemnului (uleiului) în alimentația de post?
Untdelemnul este un aliment descoperit și folosit de om pentru a-și întregi alimentația zilnică. Uleiul obținut din sâmburi de măslin era o hrană atât de „sățioasă”, bogat în calorii, încât înlocuia cu succes lipsa cărnii. De aceea, în perioada postului, în zilele prevăzute de rânduielile bisericești, untdelemnul este scos din alimentație deoarece noi urmărim în post dezrobirea trupului de patimi, și cum untdelemnul aduce un bogat aport nutrițional, trupul nu mai simte nevoința postului. Iată ce spune David în cartea Psalmilor: „Genunchii mei au slăbit de post și trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului” (Ps. 108, 23). Un trup cât mai „ușor” din punct de vedere alimentar poate fi orientat mai lesne către cer.
Dar să nu uităm esențialul. Postul redus doar la aspectul alimentar devine o simplă dietă. Ca să putem simți deplin roadele cele frumoase ale postirii este necesar să însoțim postul alimentar cu postul duhovnicesc, adică rugăciune stăruitoare, citirea Sfintei Scripturi, a cărților ziditoare de suflet, dar și de săvârșirea faptelor bune.
(sursa: Ziarul Lumina)