De ce Poliția nu-i găbjește și altoiește pe ăia care mânjesc zidurile?

Pe oriunde merg, privirea mi se izbește de pereți ai clădirilor, vopsiți cu verzi și uscate. ”Grafitti”, așa se numește activitatea asta. În marea majoritate, e o treabă care face orașele și mai nașparlii decât sunt.
Și este condamnabilă pasivitatea Poliției vizavi de autorii creațiilor mâzgălite pe ziduri. Totuși, cine le permite ăstora să facă ceea ce fac? Sunt chiar de capul lor? Așa se pare.
Toate prostiile și porcăriile posibile sunt inscripționate pe ziduri, cu vopsele greu de șters. Multe, foarte multe înjurături din sectorul sexual, de preferat în limba maternă engleză, că de la Șecspir ne tragem cu tăți. ”Fuck” este verbul cel mai iubit de autori. Organele masculine apar și ele desenate, stilizat ori chiar amănunțit. Basca lui Che Guevara e și ea la loc de cinste. Și secera, și ciocanul. Nu lipsește nici zvastica, pentru că tot zicea un clasic despre nazism și comunism că sunt gemeni monozigoți.
Fără să vrei, vezi de toate, începând cu mesaje de-ale tineretului hormonal – mesaje războinice, ori pacifiste – care reiau idei vechi sau impun unele noi doar în aparență. Nu lipsesc declarațiile de amor, de la suflet la suflet, dar nici simbolurile ori compozițiile grafice care uneori – trebuia să zic ”rareori” – frizează arta. Câte o pasăre în zbor, o floricică…. de astea.
Odată, am văzut un grafittist de ăsta în plină acțiune. Era spre miezul nopții. Se legase cu o curea de o țeavă nu foarte rezistentă, a cărei menire era să scurgă apa de pe o clădire publică. Mâzgălea păretele cu un spray și părea foarte prins de activitatea sa. Probabil că-și imagina că pune un șurub la mașina de schimbare a lumii.
Sincer, am avut emoții serioase pentru el. De câteva ori, și-a compromis echilibrul, de-am crezut că o să cadă și-o să se transforme jos într-o piftie asfaltină. Ce pierdere grea pentru umanitate ar fi fost!