De ce au parte oamenii buni de lucruri rele? Aceasta este una dintre întrebările dificile din întreaga teologie. Dumnezeu este etern, infinit, atoatecunoscător, omniprezent, având toată puterea etc. De ce ne-am aștepta ca noi, ființe umane (care nu suntem eterne, infinite, omnisciente, omniprezente sau omnipotente) să fim în măsură să înțelegem pe deplin căile Domnului? Cartea lui Iov prezintă un astfel de caz. Dumnezeu i-a permis lui Satan să îi facă orice rău lui Iov, cu condiția să nu îl omoare. Care a fost reacția lui Iov? “Chiar dacă mă omoară, eu tot în El voi spera” (Iov 13:15). “Domnul a dat, și Domnul a luat, binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1:21). Iov nu a înțeles de ce a permis Dumnezeu acele lucruri în viața sa, însă el știa că Dumnezeu este bun și prin urmare a continuat să se încreadă în El. În esență, aceasta ar trebui să fie și reacția noastră. Dumnezeu este bun, drept, iubitor și plin de îndurare. Ni se întâmplă totuși adesea lucruri pe care pur și simplu nu le putem înțelege. Cu toate acestea, în loc să ne îndoim de bunătatea lui Dumnezeu, reacția noastră ar trebui să fie una de încredere în El. „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările” (Proverbe 3:5-6).
Probabil că o formulare mai bună a întrebării ar fi „De ce se întâmplă lucruri bune oamenilor răi?”. Dumnezeu este sfânt (Isaia 6:3; Apocalipsa 4:8), în timp ce ființele umane sunt pline de păcate (Romani 3:23; 6:23). Vrei să afli cum vede Dumnezeu omenirea? După cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toți s-au abătut, și au ajuns niște netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înșele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem și de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul și pustiirea sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.” (Romani 3:10-18). Orice ființă umană de pe această planetă ar merita să fie aruncată în iad chiar în această clipă. Fiecare secundă pe care o trăim este datorată harului lui Dumnezeu. Chiar și cele mai teribile experiențe pe care le-am putea trăi pe această planetă sunt pline de îndurare prin comparație cu ceea ce am merita în fapt, adică iadul veșnic în lacul de foc.
“Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). În ciuda naturii rele, pline de păcat și neascultare a oamenilor, Dumnezeu totuși ne iubește. El ne-a iubit atât de mult încât S-a dat pe Sine la moarte pentru a lua pedeapsa pentru păcatele noastre (Romani 6:23). Tot ceea ce trebuie să facem este să credem în Iisus Hristos (Ioan 3:16; Romani 10:9) pentru a fi iertați și pentru a primi promisiunea unui cămin în cer (Romani 8:1). Ceea ce merităm = iadul. Ceea ce ni se oferă = viața veșnică, numai cu condiția de a crede. Se spune adesea că lumea aceasta este singurul iad pe care credincioșii îl vor experimenta vreodată, dar și singurul rai pe care necredincioșii îl vor experimenta vreodată. Data viitoare când ne vom pune întrebarea “De ce permite Dumnezeu lucruri rele în viața oamenilor buni?”, probabil că ar fi bine să ne întrebăm “De ce permite Dumnezeu lucruri bune în viețile oamenilor răi?”
(www.gotquestions.org)
