De ce nu se fac parastase în Joia Mare?

Una din preocupările neadecvate și nepotrivite cu ambientul Săptămânii Patimilor, și în special cu principala temă din Joia cea Mare, o reprezintă solicitarea unor credincioși ca preoții slujitori să săvârșească, pe lângă slujbele rânduite, și slujba parastasului pentru cei adormiți. Fie că fac acest lucru moștenind un obicei neconform cu tradiția ortodoxă autentică, fie că îl împlinesc dintr-un formalism sau automatism liturgic neîntemeiat, strădaniile acestora nu consună cu adevăratul înțeles al zilei de Joi din Săptămâna Patimilor. Amintim, pentru argumentarea celor spuse, că această zi are ca principală temă întemeierea Tainei Sfintei Împărtășanii, adică momentul Cinei celei de Taină, precum și unele subteme ce sunt desprinse din acest act și anume: rugăciunea din grădina Ghetsimani, prinderea și judecarea Domnului.
Nicidecum această zi, prin textele liturgice rânduite, nu amintește nici măcar în treacăt de acest obicei păstrat și manifestat cu „sfințenie” și chiar habotnicie de către unii credincioși. Grija pentru cei adormiți trebuie să treacă pe plan secundar, chiar să lipsească, deoarece slujbele pentru pomenirea acestora se încheie în Sâmbăta lui Lazăr, zi care prefigurează învierea „cea de obște”, adică învierea tuturor oamenilor la sfârșitul veacurilor. În Săptămâna Patimilor, accentul liturgic comunitar și personal al credincioșilor trebuie să cadă pe Mântuitorul Iisus Hristos, și nu pe milostenia ce trebuie împlinită cu ocazia parastaselor. Cuvintele Mântuitorului în acest caz sunt revelatoare și lămuritoare: „Pe săraci pururea îi aveți cu voi și oricând puteți să le faceți bine, dar pe Mine nu mă aveți totdeauna” (Luca 14, 7). Iată deci cum Însuși Mântuitorul ne avertizează să nu invocăm manifestarea credinței în punctele ei care nu rezonează cu planul dumnezeiesc al Întrupării, morții, Îngropării și Învierii Sale, atunci când ni se cere să conștientizăm aceste taine.
Pe lângă acestea, nu trebuie uitat faptul că, în cursul anului bisericesc, majoritatea zilelor de sâmbătă sunt ocazii în care ne putem ruga pentru cei răposați, prin slujbele tradiționale ale parastaselor. Cel puțin, în semn de bun-simț, de respect și de mulțumire față de Dumnezeu, comportamentul unor credincioși în acest sens trebuie corectat, și nicidecum încurajat. Pericolul ca adevăratul sens al Patimilor să fie desconsiderat și lipsit de importanță este aproape și astfel contribuim în mod voit la o răstignire perpetuă a Domnului în sufletele noastre, sufocându-L sau, mai grav, excluzându-L prin prioritățile noastre sufletești neconforme cu atitudinea cerută de semnificația liturgică a acestei zile.
(Drd. Grigore Meșteroaie, sursa: Ziarul Lumina)