De ce nu ne lăsați să trăim ca oamenii?

De ce nu ne lăsați să fim fericiți? –
se adresară stelelor, cerbii
care pășteau stele otrăvite
și otrava li se urca în coarne
și cerbii nu mai aveau nicio credință.
De ce nu ne lăsați să fim fericite? –
întrebară stelele pe cei care le pășteau cu nesaț.
De ce nu ne dați pace
cu coarnele voastre
și cu boturile voastre mereu rumegătoare
să trăim ca niște stele nepăscute
așa cum ne-a lăsat Dumnezeu?
De ce nu ne lăsați să fim fericiți
să trăim ca oamenii? –
îi întrebară oamenii pe oameni.
Iar oamenii care au îndrăznit să întrebe
fură repede păscuți
de oamenii întrebați, care duceau mereu cu ei
lungi șiruri de trăgători
care și ei fuseseră cândva oameni
iar acum erau niște cârpe cu glonț dresate,
pe trăgaciul cărora apăsau stăpânii lor,
cei deranjați mereu de obrăznicia unei întrebări.
Dumnezeu ne-a lăsat să trăim în bună vecinătate și pace,
spuseră peștii și broaștele din Galapagos și cetina molizilor.
De ce nu ne lăsați să trăim? –
întrebară, iute secerați, niște oameni, pe secerătorii lor
oameni ca și ei, numai că ocupați mereu să-i secere pe alții.