Dacă vom parcurge cu conștiinciozitate întregul ciclu liturgic al anului bisericesc, avem prilejul să observăm că rânduielile constitutive ale acestuia sunt alcătuite cu multă înțelepciune. Bunăoară, se poate vedea cu ușurință că marile praznice creștine (Sfintele Paști, Nașterea Domnului, Boboteaza, Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătorile consacrate Maicii Domnului ș.a.) reprezintă adevărate repere luminoase în iconomia calendarului și, prin urmare, în viața duhovnicească a credincioșilor. Reverberațiile sufletești ale unei sărbători creștine se regăsesc fidel și în diferitele rânduieli de ordin liturgic sau pastoral, întocmite cu discernământ de către Biserică.
Una dintre ele se referă la pomenirea publică a celor adormiți. Astfel, nu se săvârșesc parastase la praznicele împărătești (cu excepția hramurilor și a Înălțării Domnului), în săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului (deoarece întreaga noastră compasiune și trăire religioasă trebuie să se îndrepte către suferințele și Moartea mântuitoare a Domnului), în Săptămâna Luminată (când bucuria Învierii Mântuitorului nu trebuie umbrită de tristețea specifică pomenirilor pentru cei adormiți), dar și în perioada liturgică dintre Crăciun și Bobotează (din aceeași exclusivitate acordată bucuriei duhovnicești, prilejuită acum de Nașterea Pruncului Iisus). În privința soroacelor de pomenire care se împlinesc în acest răstimp sau a parastaselor pe care unii creștini vor să le facă de ziua Sfântului Ștefan sau a Sfântului Vasile, Biserica recomandă amânarea lor până după sărbătoarea Bobotezei. Cu toate acestea, cei trecuți în veșnicie nu sunt uitați, ci pot fi pomeniți individual de către preot, în taină, la Proscomidie. De altfel, cea mai de folos pomenire pentru cei răposați este cea de la Sfânta Liturghie, unde sunt alături de Însuși Hristos Domnul – întrupat, jertfit, înviat și înălțat la cer – sub forma miridelor care însoțesc Sfântul Agneț. În felul acesta, credincioșii vii sunt totuși mângâiați în rugăciunile lor pentru cei trecuți la Domnul, iar atmosfera de bucurie creștină publică este menținută.
Nu trebuie, așadar, nicidecum înțeleasă această regulă tipiconală ca o restricție sau, mai grav, o incompatibilitate pe care Biserica o încurajează cu privire la rugăciunile pentru cei vii și cele pentru morți. Conotațiile unei astfel de măsuri sunt mai mult de natură psiho-pastorală: nu dorim să ne întristăm câtuși de puțin în această perioadă în care Darul suprem al lui Dumnezeu „S-a sălășluit între noi” (In. 1, 14). Parafrazând cuvântul biblic sapiențial, spunem și noi că „vreme este să ne întristăm și vreme este să ne bucurăm”. Acum este vremea bucuriei sfinte, că ni S-a născut Mântuitor, Fiul lui Dumnezeu făcut om.
(pr. prof. drd. Marius Daniel CIOBOTĂ)
