Datorită dezvoltării mijloacelor de transport, dar și a densității lăcașurilor de cult în centrele marilor localități urbane, unii credincioși și-au dezvoltat obiceiul de a vizita mai multe biserici în timpul Sfintei Liturghii din duminici și sărbători.
O primă cauză a acestui fenomen o constituie pretinsa dorință de a se împărtăși de „mai mult har”, având în vedere că bisericile au, fiecare, particularitățile lor: icoane, sfinte moaște, slujitori înzestrați cu felurite daruri (cântare, predică etc.). Auzim pe unii creștini că merg să audă liturghisirea unui preot, ca mai apoi să asiste la predica altuia. Acest periplu, însă, nu sporește harul – care rămâne același, în toate bisericile canonice -, ci poate chiar să-l anuleze, mai ales dacă deplasarea de la un lăcaș la altul se petrece în timpul Sfintei Jertfe.
Alți credincioși au transformat participarea lor liturgică într-un pelerinaj ocult. Cutuma, în cazul lor, cere să fie vizitate 9 biserici, fără a se trece peste o apă curgătoare, lăsând peste tot un pomelnic, însoțit de anumite prinoase. În concepția practicanților, acest ritual ar produce, în chip magic, rezolvarea chestiunilor problematice cu care se confruntă.
În fapt, este un păcat foarte grav, care cumulează simultan: necredința în lucrarea mântuitoare, unică, a harului în Sfânta Liturghie, magia cu cele sfinte și superstiția. Sfântul Ioan Gură de Aur aseamănă plecarea din Biserică a omului, înainte de sfârșitul Liturghiei, cu ieșirea lui Iuda de la Cina cea de Taină, pentru a-L trăda pe Hristos. Din nefericire, constatăm că unii creștini nu participă propriu-zis la slujbă: veniți după ce ea a început și plecați înainte ca ea să se sfârșească, aceștia nu se fac părtași morții și Învierii Domnului, ci manifestă o credință superficială și delăsătoare.
Pelerinajul religios este extrem de folositor pentru suflet, cu o condiție: deplasările să se facă în afara programului Sfintei Liturghii. Participarea la actualizarea jertfei Mântuitorului cere din partea noastră interes și atenție, potrivit îndemnului cântat de noi toți: „Toată grija cea lumească să o lepădăm!”.
(pr. lect. dr. David PESTROIU, sursa: www.ziarullumina.ro)