Luni seara, cineva mi-a pus o întrebare care m-a blocat. Se discuta, informal, despre perspectivele noii președinții a Uniunii Europene, asigurate acum de Germania. Cancelarul Angela Merkel urma să vină marți dimineața la Strasbourg (ceea ce a și făcut) ca să prezinte Parlamentului European prioritățile momentului, așa cum le vede Germania prin ochii săi. Și, deci, cum stăteam acolo la o vorbă fără mari pretenții de profunzime, cineva m-a întrebat: Și acum, care este temerea principală pentru români?
În aceste zile am primit tot felul de întrebări. Mai mulți ziariști străini m-au întrebat ce semnificații au culorile tricolorului românesc; sau dacă mai există câini pe stradă la București; sau care-i salariul mediu în România; sau ce mai e nou prin Transilvania (!). Mai mulți ziariști români m-au întrebat cum vom putea ajuta noi, europarlamentarii, țara; sau cât câștigăm; sau unde locuim; sau ce relații avem între noi și dacă există certuri între Corina Crețu (PSD) și Daniela Buruiană de la PRM (nu, n-am auzit să existe).
N-am fost foarte ager în a răspunde întrebării referitoare la spaimele noastre. Să ne temem de creșterea prețurilor? Da și nu. Prețurile au crescut constant, nu au așteptat aderarea la UE pentru a se alinia la media europeană (și chiar a o depăși, în multe cazuri). Să fie creșterea șomajului? Iarăși, da și nu. În principal din cauza hemoragiei constante de forță de muncă spre exterior, România nu e amenințată de un șomaj în masă. Ba chiar s-ar putea ca în câțiva ani să avem noi înșine nevoie să importăm brațe doritoare să muncească. Să fie teama privind pierderea identității noastre naționale? Asta chiar e nefundamentată. Am convingerea că în UE, tocmai grație integrării, afirmarea identității naționale chiar va spori – și așa va fi și la noi: tocmai pentru că ne-am văzut la masa europeană ne vom aduce aminte cine suntem și ce dorim.
Așa încât am spus că cea mai mare temere a românilor este să nu rămână doar o simplă frontieră a Europei. Acest teritoriu al nostru a fost granița Imperiului Roman, a Imperiului Otoman, a celui Habsburgic, a celui Țarist etc. Mereu, noi am fost o frontieră. E în interesul nostru ca să nu fim ultimii intrați în UE. Ar fi de dorit ca după noi să vină Croația, poate chiar Serbia și, de ce nu, Moldova. Amintiți-vă cum era la coadă la pâine: ce aiurea era când înaintea ta vedeai o întreagă mulțime, iar în spatele tău nu se mai așeza nimeni. N-ai cum să te simți foarte confortabil într-o asemenea situație.
