De ce ne rugăm Maicii Domnului și Sfinților?

Una dintre cele mai cunoscute, folosite și îndrăgite cărți de rugăciune din cultul Bisericii Ortodoxe este „Acatistierul”. Alături de acesta și împreună cu el, credincioșii dispun pentru săvârșirea Sfintelor Slujbe și de întreaga colecție a „Mineelor” – cărți care cuprind pentru fiecare lună a anului Sfintele Slujbe închinate prăznuirii liturgice zilnice a Sfinților pomeniți în Calendarul Creștin -Ortodox. Aceasta deoarece tocmai ei, Sfinții, sunt cei pe care îi cinstim, îi lăudăm și îi chemăm în ajutorul nostru, ca pe unii care deja s-au făcut biruitori asupra tuturor răutăților acestui veac.
„Stâlpul și Temelia Adevărului”
În prima sa Epistolă către Timotei, Sfântul Apostol Pavel numește Sfânta Biserică a Mântuitorului Iisus Hristos „Stâlpul și Temelia Adevărului” (I Timotei 3, 15). Creștinii mărturisesc faptul că Biserica se află atât în cer (ca Biserică Triumfătoare, formată din comuniunea dintre Sfânta Treime, Maica Fiului Lui Dumnezeu, toate oștile îngerești și duhurile și sufletele drepților), cât și pe pământ (ca Biserică Luptătoare, reprezentată de comunitatea tuturor credincioșilor botezați în Numele Sfintei Treimi care se nevoiesc întru omorârea patimilor și dobândirea darului Duhului Sfânt). Biserica văzută este cea care deschide calea și dă puterea rugăciunii tuturor credincioșilor, dăruind harul Duhului Sfânt tuturor credincioșilor prin lucrarea Lui Dumnezeu în cele șapte Sfinte Taine aflate la temelia Bisericii. Pe de altă parte, Biserica văzută este grădina sau pepiniera unde credincioșii cresc, se întăresc, se formează și se maturizează spiritual devenind „sfinți”.
Sfinții, mădularele Bisericii
Sfinții nu sunt obținuți în urma unor reacții chimice sau calcule matematice, la baza existenței lor stă nevoința și dorința de asemănare cu Hristos prin trăirea unirii mistice cu El. Aceștia sunt mădularele Bisericii, mlădițe din Vița-Hristos, și care alcătuiesc după lucrare „Biserica cea biruitoare din cer”. Biserica este „Trupul tainic al Lui Hristos” (Coloseni 1, 24). Precum mulțimea nenumărată și cu neputință de cuprins cu mintea a oștirilor îngerești și duhurilor netrupești este orânduită ierarhic, slujind fiecare în rândul uneia din cele nouă cete cunoscute de noi oamenii, tot așa și Sfinții, „casnicii lui Dumnezeu” (Efeseni 2, 19), se orânduiesc prin lucrări proprii fiecăruia în cete de ierarhi, împărați și împărătese, mucenici și mucenițe, doctori fără de arginți și femei mironosițe, cuvioși părinți și cuvioase maici, pustnici și mărturisitori, zăvorâți și temători de Dumnezeu – precum și mulți, mulți alții asemenea acestora. Toți aceștia petrec pururea în ascultare de Dumnezeu și împlinesc poruncile Lui – dintre care cele mai importante sunt cele care au menirea de a-i ajuta pe toți cei care îi cheamă în rugăciune. Tocmai de aceea vedem și descoperim din aceste minuni ale Sfinților cât de strânsă este legătura dintre oameni și Sfinți. Dumnezeu nu este egoist, nu este singuratic, nu este individualist, ci este armonie, pace, dragoste, iubire. Acesta este motivul pentru care motivația profundă a tuturor faptelor noastre trebuie să fie în acord cu atributele Lui Dumnezeu: să fim noi înșine buni și milostivi, iubitori și iertători – așa cum Dumnezeu Însuși este. Altfel spus, este imperios necesar să păstrăm pururea în minte dezideratul asemănării cu Dumnezeu, fiind noi chipul icoanei Sale: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră” (Facerea 1, 26).
„Sfinții sunt adevărate călăuze către mântuire, prin puterea Duhului Sfânt”
Deci, nu întâmplător Sfinții se străduiesc încă din această viață pământească trecătoare să redobândească starea primordială a omului, adică inocența înțelepciunii adamice. Nu ajungi sfânt doar etichetându-te alții ca atare, este nevoie (cu deasupra de măsură) de fapte, de nevoințe, de toate eforturile care duc la Hristos și la unirea cu El. Biserica biruitoare are calități spirituale pecetluite pe temelia Duhului Sfânt prin emblema harismelor: „Și pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învățători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. ” (I Corinteni 12, 28).
Așadar,ca o concluzie , s-ar putea preciza faptul că zicătoarea populară: „Până la Dumnezeu te mănâncă Sfinții !” ar putea fi valabilă (ca ironie umoristică) doar între oameni plini de egoism, a căror viață se umple de propriile lor răutăți.
În cer nu este nicidecum așa; acolo, dimpotrivă, Sfinții sunt adevărate călăuze către mântuire, prin puterea Duhului Sfânt și în deplină ascultare de cuvântul Maicii Domnului – Întâi-Stătătoarea între Sfinți, Arhistratega oștilor îngerești, pentru că „tot poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului” (Paraclisul Maicii Domnului). Dumnezeu Se odihnește în sfatul sfinților și veghează lumea creată de EL: „Doamne, Doamne , întoarce-Te dar, caută din cer și vezi și cercetează via aceasta pre care a sădit-o dreapta Ta și o desăvârșește pre ea, – și pre Fiul omului pe care L-ai întărit Ție! ” (Sfânta Liturghie, cf. Psalmul 79, 15-16).
„Toate Puterile Cerești și toți Sfinții rugați-vă Lui Dumnezeu pentru noi!”
Acesta este motivul pentru care, pe lângă rugăciunea adusă Marelui Dumnezeu în Sfânta Treime slăvit, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (fie ca „Tatăl nostru”, fie ca „Împărate Ceresc”), pe lângă ruga de implorare a ajutorului Maicii Domnului sau de chemare a Sfinților Îngeri păzitori, adresăm necontenit rugăciuni tuturor Sfinților – prietenii și mijlocitorii noștri către Preabunul Dumnezeu. Numai că ”Acatistierul” trebuie să cuprindă între coperțile sale generoase numai imne și cântări cu un profund conținut teologic, – dogmatic, liturgic, eclezial, soteriologic și aghiografic- aprobate de Sfântul Sinod și de întreaga Sfântă Biserică. Nu toate „Acatistele” (filologice, poetice și liric-exaltate) pot fi considerate rugăciuni bine-primite la Dumnezeu. Să ne rugăm cu rugăciunile autorizate în Duhul Sfânt de puterea Lui Dumnezeu, altfel riscăm să pierdem legătura cu Sfinții. Pentru că această legătură – dintre Biserica văzută, luptătoare și Biserica nevăzută, triumfătoare- se face prin puterea și harul Duhului Sfânt. Botezul este ușa Tainelor ,iar apoi rugăciunea este încununată de puterea Sfintei Euharistii, momentul unic suprem în care ochii se deschid la frângerea pâinii: ”Și, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat și, frângând, le-a dat lor. Și s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut; și El s-a făcut nevăzut de ei. Și au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile ?” (Luca 24, 30-32) În cadrul Sfintei Liturghii sunt implicate rugăciunile tuturor Sfinților – de la prima și până la ultima binecuvântare. Cea mai des întâlnită rămâne desigur rugăciunea care se face de către minte în inimă, recomandată tuturor creștinilor: „Doamne Iisuse Hristoase,Fiul Lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinților Tăi, miluiește-mă pre mine, păcătosul!”. Ca de altfel și rugăciunile: „Toate Puterile Cerești și toți Sfinții rugați-vă Lui Dumnezeu pentru noi!”, sau – „Doamne, de n-am avea pre Sfinții Tăi rugători și bunătatea Ta milostivindu-Se spre noi, cum am îndrăzni Mântuitorule să te slăvim pre Tine, pre Care Te laudă neîncetat Îngerii!…” (Tropar, Rânduiala Pavecerniței Mari)
(Părintele Calistrat, Mănăstirea Vlădiceni, Iași. Sursa: www.parintelecalistrat.com)