Decizia Executivului de a subvenționa motorina agricolă este o măsură de necesitate socială imediată, dar asimetria creată în raport cu sectorul forestier riscă să lase urme adânci în economia rurală, atenționează Asociația Forestierilor din România:
”Ne aflăm în fața unui contrast izbitor. Pe de o parte, tractorul protejat de un scut financiar ce menține pâinea pe masa cetățeanului la un preț predictibil. Pe de altă parte, utilajul forestier înfruntând aceleași șocuri petroliere fără nicio plasă de siguranță. Această discrepanță nu este doar o problemă de cifre, ci una de supraviețuire economică pentru mii de întreprinderi mici care asigură echilibrul termic și social al țării”.
- O taxă rutieră în inima pădurii
Logica Executivului este transparentă: securitatea alimentară nu suportă amânare. Totuși, în umbra acestei priorități, sectorul forestier a fost transformat, la nevoie, într-un amortizor social.
”Această realitate nu duce la profituri mai mici, ci la afaceri închise și la un șomaj tehnic ce erodează comunitățile rurale. Când o firmă locală își trage obloanele pentru că nu mai poate acoperi costul carburantului, pierderea nu este doar a antreprenorului, ci a întregului ecosistem rural care depinde de acel loc de muncă.
Comparația în cifre este elocventă: fermierii beneficiază, prin Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014, de o schemă de rambursare care reduce acciza la nivelul minim european — 21 euro/1.000 litri. În același timp, un utilaj forestier care operează pe aceleași dealuri românești, adesea pe terenuri în pantă și fără infrastructură rutieră, plătește acciza integrală: peste 2.800 lei/1.000 litri în 2026.
Această diferență nu este o nuanță contabilă — ea majorează costurile de gestionare a pădurilor cu 20-25% și pune în pericol viabilitatea operatorilor mici din sector.
Iar argumentul pentru recalibrarea accizei este solid: este vorba de un carburant utilizat exclusiv în operațiuni forestiere, pe terenuri fără infrastructură rutieră adecvată. O acciză gândită pentru consumul rutier devine, în pădure, o taxă pe absurditate”, explică Ciprian Dumitru Muscă, președintele ASFOR.
- Între două ierni: fragilitatea unui sector fără rezerve
Faptul că o iarnă a trecut nu înseamnă că presiunea s-a risipit. Dimpotrivă, sectorul intră în perioada de pregătire pentru sezonul viitor cu rezervele financiare secătuite. În absența unei scheme de sprijin similare celei agricole, riscăm să ajungem în situația paradoxală în care, deși avem resursa în pădure, nu va mai exista capacitatea logistică de a o aduce în curțile oamenilor.
”Dacă motorina agricolă este considerată vitală pentru a asigura hrana, ar trebui să recunoaștem că și motorina forestieră este la fel de critică pentru a asigura căldura. Conform datelor recente ale Romsilva și ASFOR, volumul recoltat anual se menține la 18-20 milioane de metri cubi, susținând aprovizionarea cu lemn de foc pentru milioane de gospodării rurale — un lanț logistic care depinde în mod direct de viabilitatea operatorilor din sector. Un sector susținut de aproximativ 5.000 de utilaje specializate și care acoperă peste 27% din teritoriul țării nu poate fi tratat ca o activitate marginală. Pădurile asigură retenția apei, previn eroziunea solului și reprezintă infrastructura vie a adaptării la schimbările climatice. A ignora sustenabilitatea lor operațională înseamnă a fragiliza tocmai fundația pe care se sprijină securitatea resurselor naturale pe termen lung”, explică reprezentanții ASFOR.
- Cadrul legal există. Lipsește decizia politică.
Poate cel mai important argument în această dezbatere nu este unul economic, ci unul juridic: România nu ar trebui să inventeze niciun mecanism nou. Directiva europeană 2003/96/CE — cadrul comunitar de referință pentru impozitarea produselor energetice, în vigoare din 2004 — prevede explicit, la Articolul 8(2) lit. (a) și Articolul 15(3), dreptul statelor membre de a reduce acciza până la zero pentru produsele energetice utilizate în silvicultură, alături de agricultură, horticultură și piscicultură. Același instrument juridic stă la baza schemei de rambursare pe care România o aplică deja pentru motorina agricolă.
Cu alte cuvinte, schema care protejează tractorul de pe câmp poate fi extinsă, prin același temei de drept european, și la utilajul din pădure. Nu este o favoare bugetară, nu este o derogare negociată — este o opțiune pe care Uniunea Europeană a pus-o explicit la dispoziția statelor membre. Mai mult, Executivul a demonstrat recent că dispune de flexibilitate în astfel de situații: prelungirea schemelor de compensare pentru transportatori până la finalul anului 2026, cu granturi de până la 85 de bani pe litru, confirmă că mecanismele de sprijin sectorial pot fi activate rapid atunci când există voința politică. Sectorul forestier solicită același tip de reacție — nu un privilegiu nou, ci aplicarea unui drept deja recunoscut.
- O viziune constructivă pentru viitor
Estimările bazate pe un consum mediu de aproximativ 2 litri de motorină per metru cub recoltat și pe un volum anual de 18-20 milioane de metri cubi — indică un cost al unei astfel de scheme pentru silvicultură de aproximativ 80-135 milioane lei anual. O fracțiune din cele 620 de milioane de lei alocate agriculturii în 2026. Impactul pentru operatorii forestieri ar fi imediat și semnificativ: o reducere cu 15-25% a costurilor la combustibil, suficientă pentru a stabiliza firme aflate azi la limita viabilității.
”O soluție echitabilă și imediat realizabilă ar fi extinderea schemei de rambursare a accizei și pentru activitățile forestiere — o măsură conformă cu dreptul european, cu precedent administrativ intern și cu o justificare economică clară. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu experiența acumulată în gestionarea schemei agricole, are atât competența, cât și instrumentele pentru a integra silvicultura în același cadru. Această măsură ar putea fi corelată cu consolidarea schemei de sprijin pentru utilaje DR 24, care îmbunătățește treptat, dar consecvent, competitivitatea sectorului.
România are, în acest moment, atât nevoia, cât și instrumentul legal pentru a corecta o asimetrie de politică publică. Pasul următor este unul de voință administrativă: recunoașterea că securitatea energetică a locuinței rurale merită același tratament fiscal pe care îl primește securitatea alimentară. Echilibrul dintre cele două nu este o opțiune de lux — este condiția elementară a unei economii rurale funcționale și a unui teritoriu forestier capabil să-și îndeplinească rolul ecologic pe termen lung”, concluzionează reprezentanții forestierilor români.
