În secolul al cincisprezecelea, ceea ce fusese cândva o mare bizantină, apoi o mare genoveză a devenit treptat un lac otoman. Căderea marii cetăți genoveze Caffa din Crimeea a fost un dezastru echivalent cu cel al cuceririi Constantinopolului. Astăzi, când din Caffa a mai rămas doar un singur turn, mai înalt decât hotelurile socialiste și bisericile ortodoxe post-comuniste cu turle aurii poți măsura din ochi dimensiunea prăbușirii Occidentului în această regiune și dificultatea de a-l mai suscita vreodată. Pe cheiul care a fost cândva centrul comercial al Republicii în Est, și unde azi flutură improbabilul drapel ucrainean, am asistat acum câțiva ani la o demonstrație menită să împiedice debarcarea unei fregate, parte a unui exercițiu comun cu NATO. Vladimir Jirinovski venise personal de la Moscova pentru a împiedica această reîntoarcere simbolică a Occidentului. În indiferența generală, vreo sută de oameni ponosiți și câteva zeci de „cazaci” au strigat sloganuri anti-Vest și anti-Nato, proclamând Crimeea, azi în Ucraina, drept teritoriu rusesc. La Kiev și Moscova talk-showurile au făcut bancuri și au pretins că participanții fuseseră cumpărați cu câteva ruble. Dar fregata nu a mai acostat, iar în sondaje majoritatea populații ucrainene nu vrea în NATO.
Bătălia care se duce pentru sufletul Ucrainei e plină de asemenea paradoxuri. Crimeea, în majoritate rusă, pare pașnică. Dar nu e. În spate, sute de „cazaci”, numele uzurpat de forțe paramilitare pro-ruse pe care le găsești și în Transnistria, s-au înarmat folosind dreptul la liberă asociere și permisele de arme de vânătoare. O poză a mea cu un soldat ucrainean îl arată scoțându-și cămașa jerpelită de uniformă ca să îmbrace pe dedesubt, în spatele unei gherete de plajă, un maiou alb nou dat de o vânzătoare de pomană. Parlamentul local al Crimeei autonome este anti-portocaliu. Portocaliu egal naționalist, simt și românii din Bucovina, care votează cu Partidul Regiunilor, pro-moscovit și anti-Est. Dacă vezi micul turism înflorind pe bărcile furate de la flota rusească din Sevastapol, care pare o grămadă de fier vechi într-un lighean din ruinele unui fort genovez de pe o culme apropiată simți că Rusia nu va mai fi niciodată ce a fost. Dar totodată îți dai seama că ceea ce urmează Rusiei nu e neapărat bun. Viitoarele tragedii de aici vor avea actori multipli, vor fi împărțite mult mai mărunt și local, ca în fosta Iugoslavie.
Nu că Rusia s-a dus prea departe. Dar puterea ei rămâne despotică și arbitrară, nu previzibilă și cuprinzătoare. E destul să vezi spaima de pe fețele polițiștilor ruși în Caucaz, adesea luați de ținte de insurgenții islamiști. Peste tot în Caucazul de Nord rușii sunt capabili să terorizeze populația civilă în orice moment. Dar nu sunt capabili să-i apere pe cei care sunt cu ei, nici măcar sediile guvernamentale. Prin gările din Caucaz soldații își îneacă spaima în băutură cu un aer de sfârșitul imperiului care te convinge că renașterea nu mai e posibilă Dar dacă treci munții înspre Georgia vezi că le-a mai rămas atâta putere încât să saboteze eficient europenizarea acestei țări.
În orașul numit cândva Cetatea Albă după ce a fost Novocastro sărăcia e de dimensiuni africane. Nu e apă, deși orașul stă pe limanul Nistrului, un lac enorm care o desparte de Marea Neagră. Cetatea genoveză, trecător a Mușatinilor, are steagul Ucrainei independente deasupra. Dar autobuze cu turiști din Rusia vin cu ghizii lor și o prezintă copiilor ca pe un monument rusesc, o probă a câștigării războiului civilizațiilor de către Romanovi, acești continuatori ai Romei care și-au plasat o coloană la capului valului lui Traian în Bugeac, pentru a comemora victoria contra Turciei. Totul e fals, strident, și dincolo de zidurile încă falnice vezi blocurile socialiste părăginite și furnalele care nu mai produc decât fum. Asta e Marea Neagră azi, și e departe visul de a o aduce in Occident.
