De ce mâncăm pește în Postul Nașterii Domnului?

Părinte, Postul Crăciunului este considerat mai „blând” pentru numărul mare de dezlegări la pește. E bine să mâncăm pește în aceste zile sau mai bine rămânem la alimentația de post?
De la început ar trebui să subliniem faptul că nu doar Postul Crăciunului, ci postul în general este un mijloc și nu un scop în sine. Postul este un mijloc de a ne apropia de Dumnezeu, e o jertfă trupească (înfrânarea de a mânca o perioadă de timp anumite alimente) pe care o aducem lui Dumnezeu și care, atunci când este însoțit de rugăciune (adică vorbirea cu Dumnezeu), de milostenie și de alte fapte bune, lucrează în noi nu doar o firească slăbire a trupului, ci mai ales o subțiere a duhului. Adică primim prin intermediul postului o sensibilitate sporită, o înclinare spre înțelegere, o râvnă de a dărui atât în relația noastră cu Dumnezeu, cât și în privința legăturii cu ceilalți oameni. De altfel, spun Sfinții Părinți că actul mâncării în general nu trebuie să rămână o faptă pur trupească, ci trebuie să fie un prilej de mulțumire adusă lui Dumnezeu și de alte gânduri folositoare.
În Filocalie citim la Sfântul Calist și Ignatie Xantopol: „Cunoașterea scopului premerge oricărui lucru” și mai ales oricărui lucru bun, săvârșit cu dragoste. De aceea este nevoie să ne întrebăm pe noi înșine, din când în când: „Eu de ce postesc?” și să ne readucem aminte că „scopul” ultim al postului, ca și al oricărei alte fapte bune, este dobândirea harului Duhului Sfânt, cu care nici o dulceață pământească nu se poate compara, dar care nu se dobândește decât în ascultare față de Hristos, în Biserica Sa, prin intermediul unui povățuitor, care este duhovnicul.
Am făcut această poate prea lungă introducere pentru a putea înțelege de ce răspunsul la întrebarea pusă este legat de ascultarea față de duhovnic și față de pravila Bisericii.
Nu fără rost au rânduit Sfinții Părinți ca Postul Crăciunului, în această perioadă a anului calendaristic în care lipsesc legumele și fructele proaspete, să fie un post mediu ca asprime, cu multe dezlegări la pește. Putem căuta și vom găsi cu siguranță explicații și rațiuni pentru oricare rânduială tipiconală bisericească. Sunt multe căi de mântuire a sufletului, dar este o cale supranumită „împărătească” sau „calea de mijloc”, a credinței nestrămutate că excesele de orice fel, dar mai ales cele fără binecuvântare, pun în primejdie pacea și mântuirea noastră.
De aceea sfatul Bisericii este: credincioșii ei să postească după pravilă, cu toate dezlegările rânduite, iar dacă vor să postească mai aspru, sau invers, simt că nu pot posti după rânduială (pe motiv de boală, de convalescență, de neputințe felurite) și au nevoie de dezlegări suplimentare (la lapte, brânză, ouă), toți aceștia sunt îndemnați să ceară binecuvântarea duhovnicului, iar fără binecuvântare să nu îndrăznească a săvârși nimic. Căci ne spune Sfântul Isaac Sirul: „Înainte de toate, fă orice numai cu sfatul și întrebarea părintelui tău duhovnicesc în Domnul, căci numai așa, cu harul lui Hristos, îți vor părea ușor de purtat și ca pe un drum neted cele grele și potrivnice”.
– Sunt oameni care, deși nu postesc, consumă pește în aceste zile cu dezlegare, pe invocatul considerent că „așa e bine”. Procedează corect?
Mântuitorul Hristos ne spune tuturor: „Cine M-a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi?” (Luca 12, 14). Ca preot, nu sunt trimis să îi judec pe oameni, dacă postesc, dacă nu postesc, dacă mănâncă pește sau nu. Însă sunt trimis să le slujesc oamenilor în orice fel și mai ales să îi încurajez pe cei deznădăjduiți, să îi mângâi pe cei întristați și necăjiți, să îi mustru cu dragoste pe cei îngâmfați sau disprețuitori.
Iar în acest sens, pot să spun că cei care nu postesc fac bine că își aduc aminte de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, sau de Sfântul Andrei, sau de Sfântul Nicolae și mănâncă pește în aceste sărbători. Chiar mai mult: pot să le spun un cuvânt al regretatului părinte Teofil Părăian de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, care pe mine m-a încurajat foarte mult. Și anume, citând din memorie: „Eu cred că mulți oameni se vor mântui. Foarte mulți din cei care nu ar fi sperat o asemenea milostivire pentru ei, eu cred că se vor mântui”.
Când preotul iese la Vohodul mic cu Evanghelia, chiar când se întoarce cu spatele spre oameni nu arată Sfânta Carte cu Răstignirea, ci cu Învierea Domnului. La fel suntem chemați să îi încurajăm pe cei ce nu postesc, pe cei legați cu griji multe, pe cei îndoielnici în credință, pe cei leneși și alții asemenea lor. Pe toți să-i încurajăm să I se adreseze lui Hristos Dumnezeu așa cum poate fiecare, însă cu sinceritate și cu nădejdea că Cel care „a venit în lume pentru cei păcătoși” va avea milă și de ei.
Nădejdea în mila Domnului e primul pas pe calea mântuirii și pentru toți cei ce experimentează sau trăiesc acest minunat simțământ duhovnicesc se potrivesc cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: „Cel ce ține ziua, o ține pentru Domnul; și cel ce nu ține ziua, nu o ține pentru Domnul. Și cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă, căci mulțumește lui Dumnezeu; și cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă, și mulțumește lui Dumnezeu. Căci nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine. Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem” (Romani 14, 6-8).
(Sursa: Ziarul Lumina)