De ce, mă?

Și, mai ales, până când aveți de gând să vă comportați, vorba lui The Sun, ca borfașii supremi ai Europei? Pentru ce te proptești tu, bă mârlane, ca țoapa, cu mâinile-n șolduri, la o juma’ de metru de ăla care avea de bătut lovitura liberă? Ba te mai și miri că-ți dă galben domnul acela din Austria, actor și director de teatru (nu și în timpul liber; e taman invers: el în timpul liber arbitrează, în rest fiind ocupat până peste cap cu exercitarea meseriei, a profesiei, știți ce înseamnă cuvintele astea două?) și pe care, neisprăvitul naibii, nu te sfiești să-l și înjuri de mamă, el făcându-se „vinovat” , evident, de respectarea regulamentului. Vă rog să mă credeți, oameni buni, că dincolo de autogolul lui Nicoliță mult mai mult m-a supărat mârlănia gestului despre care vorbesc, acela de a încerca să fii jmecheru’ de pe maidanul care ți-a fost mamă și tată, unde? Fix în inima civilizației fotbalului, pe Santiago Bernabeu. Gesturi ca ăsta ne fac de râs mai mult decât o căruță de goluri cretine ca ăla al tembelului de Nicoliță. Iar dacă am ajuns aici, revin la ideea de alaltăieri, cu noi argumente, furnizate de o distinsă profesoară universitară. Scriam eu că nu văd de ce ar trebui vă îl mângâiem pe creștet și să-l scărpinăm între coarne pe numitul Bănel. De ce, adică, ar trebui să plâng și eu pe umărul lui (Armani sau Hugo Boss?) în loc să-l înjur absolut pe bună dreptate? Ei bine, doamna profesoară m-a întrebat (fără să fi citit ce scrisesem) scurt și la obiect: Mă, tu crezi că Bănel ăsta e mai tare ca Luciano Pavarotti? Nu, nu cred. Păi, pe Pavarotti, dacă falsează la Scala sau Carnegie Hall, crezi că nu-l fluieră lumea? Crezi că nu aruncă doamnele din sală în el cu brichete, pixuri, telefoane mobile? Crezi că presa de a doua zi nu-l face praf? Și-atunci pe Bănel ăsta de ce să-l menajăm când face o tâmpenie mai mare decât el? Vă las să reflectați și dv. la aceste adevăruri, fără a vă lăsa influențați și de ideea că Nicoliță câștigă într-un an cât ar câștiga doamna în cauză în vreo 3-4 ani.