De ce m-aș mai spovedi și împărtăși până la următorul post?

Zile după zile toride. Este începutul lui Răpciune și, cu toate că temperaturile par să ne ducă în eroare, calendaristic a început toamna. Până la următorul post mai sunt două luni și jumătate. Unii credincioși s-au spovedit și s-au împărtășit în Postul Maicii Domnului, luându-și de grijă până la iarnă, când în Postul Crăciunului se vor strădui să împlinească iarăși rânduiala creștinească. Dar până atunci, oare sufletele noastre nu tânjesc după Hristos? Am auzit multe nedumeriri legate de administrarea Tainei Spovedaniei și Împărtășaniei în afara posturilor ori atunci când nu ai reușit să postești un număr oarecare de zile în vremea câșlegilor. În trecut, astfel de dileme nici nu existau, deoarece credincioșii uzitau mult mai des Spovedania și Împărtășania. Din păcate, nu mai păstrăm aceeași frecvență a administrării lor ca la începutul creștinismului, când membrii Bisericii doreau și primeau mult mai des Spovedania și Împărtășania. Astăzi, unii duhovnici încearcă să deștepte obiceiul din secolele primare, îngăduind împărtășanie mai deasă, precedată neapărat de spovedanie. Alți preoți, dimpotrivă, neînțelegând necesitatea dezmorțirii dorinței credincioșilor de a se împărtăși mai des, continuă uzanța de a nu-i chema la împărtășit decât în cele patru posturi de peste an.
Din păcate, nici în asemenea situații mulți creștini nu înțeleg aceste acte liturgice la dimensiunea lor reală, profundă, tainică, adeseori considerându-le o obligație față de tradiție și împlinindu-le numai de rușinea preotului ori a familiei. În cazul spovedaniei se petrece același lucru. Unii văd legătura dintre duhovnic și fiu/fiică duhovnicească doar la soroacele rânduite pentru împărtășanie în cele patru posturi. Mi s-a întâmplat să aud că familia cutare, având probleme în căsnicie, a apelat la psiholog. Nu negăm rolul, nici importanța psihanalizei în societatea de astăzi, dar de ce nu s-ar orienta o familie unde apar tensiuni între soți ori între părinți și copii, zic, de ce nu ar apela la sfatul și rugăciunea duhovnicului? Răspunsurile diferă ori se arată foarte complicate uneori. Nu se știe sau se uită că Hristos este prezent în cadrul Tainei Spovedaniei. El ascultă mărturisirea, neliniștea, tulburarea, apoi, împrumutând mâna și gura duhovnicului, oferă harul mângâietor, iertarea și împăcarea. Unii par să nu aibă încredere în capacitatea preotului de a înțelege sau de a soluționa just anumite probleme, situații-limită. În acest caz, noi, duhovnicii, ar trebui nu să urmăm cursuri de psihologie, ci să ne rugăm mai mult, să-L aducem pe Hristos mai aproape de noi și în noi, să citim mai des și mai atent dumnezeieștile scripturi, învățăturile și sfaturile Sfinților Părinți sau ale scriitorilor bisericești, ca să nu ne rezumăm la povețe simpliste, lipsite de substanță, ci să găsim sfaturi și soluții practice spre a-i ajuta pe credincioșii ce ne cer sfatul.
De ce unii credincioși nu apelează mai des la mărturisirea păcatelor? Să nu uităm că Taina Spovedaniei ține de pocăință, de regretul că am săvârșit cele rele. Or, asemenea trăiri par să intre în contradicție cu viața cotidiană, care caută cu nesaț plăcerile simțurilor. Cum să ne dorim pocăința, de vreme ce omul modern tânjește după lux, după desfătări? De ce ne-am frânge inima, întristându-ne din pricina greșelilor săvârșite, când umanitatea încearcă să transforme păcatul în virtute, iar mâhnirea pentru vina îndepărtării de Dumnezeu, într-o pătimașă, nestăvilită și nesfârșită căutare a infinitului în lucruri ori bucurii finite? Poate din acest motiv pocăința este privită cu suspiciune, cu neîncredere.
Trebuie să apelăm mai des la duhovnic, nu doar în posturi și nu doar atunci când vrem să ne împărtășim, fiindcă recunoașterea și mărturisirea propriilor limite dau liber harului divin de a ne ajuta să punem stavilă căderii, scăderii și decăderii noastre. Taina Spovedaniei ne pregătește să ne apropiem de cerescul Tată; scopul ei ultim nu constă numaidecât în dezlipirea de păcat, ci îndeosebi în alipirea de Dumnezeu. Prin lucrarea Duhului Sfânt în Sacramentul Spovedaniei, pocăința devine medicamentul salvator al vieții noastre, dar și pregătitor pentru primirea Sfintei Împărtășanii. Spovedindu-se, omul se smulge din lumea păcatului, așezându-se în viața de iubire și comuniune a Sfintei Treimi. Nu vom izbuti să creștem spiritual fără Taina Spovedaniei – numită, sugestiv, de părintele Dumitru Stăniloae „motorul vieții duhovnicești“. Ne-o arată limpede multiplele exemple din viețile sfinților. Deși au ajuns la măsura sfințeniei încă din această lume, ei nu au renunțat niciodată la pocăință, considerând-o poarta Împărăției cerurilor. Ea ne permite nu numai participarea la Sfintele Taine, ci întreține mereu în noi dorința de schimbare – „metanoia“ – ajutându-ne să accedem la împărtășirea tot mai deasă cu Mântuitorul Hristos, iar prin El la iubirea Sfintei Treimi.
(arhim. Mihail DANILIUC, sursa: Ziarul Lumina)