– Orașul ăsta arată de parcă ar fi decupat din Elveția și Austria.
Asta mi-a spus despre Vatra Dornei un neamț, pe care l-am plimbat prin județul nostru sâmbătă și duminică. Impresionat de peisaj și de cochetăria stațiunii, s-a arătat decepționat doar de calitatea berii, extraordinar de proaste, fiindcă în țara asta nu se respectă timpul de fermentație, rețeta, nu se respectă nimic. Dar chiar și-așa, proastă, a înghițit-o până la ultima picătură, pentru că dacă tot a plătit-o era păcat să n-o și bea.
În parcul din Vatra Dornei, lumea lovea cap în cap câte două nuci, revendicând compania veverițelor, de parcă veverițele erau niște chelnerițe care întârziau să ia comenzile de la mese:
– Marianaaaaa ! Marianaaaaa! Ma-ri-a-na !
Nici asta nu i-a plăcut neamțului meu. Mai întâi a crezut că în parc domiciliază o singură veveriță, pe care o cheamă Mariana. Apoi, când a văzut puzderia de veverițe – săltărețe ca damele din PDL -, s-a arătat din nou decepționat.
– Pe mine, dacă aș fi veveriță, m-ar revolta lipsa asta de imaginație. Mariana peste tot. Și-apoi, pe masculi, pe veverițoi adică, îi cheamă tot Mariana ?
Argumentele oaspetelui meu erau foarte îndreptățite. N-am auzit pe nimeni strigând: – Marian !
La întoarcere, profitând de minunata șosea care pornește de la Pojorâta, am urcat cu automobilul până sus pe munte, pe Rarău. E bună și nu-i bună șoseaua asta, pentru că tot necioplitul urcă astfel până sus, cu consecințele de rigoare.
De exemplu, lângă Pietrele Doamnei, urla Florin Salam – din difuzoarele mașinii unor tineri – de speria toate caprele negre. Peste tot, ambalaje de plastic și doze goale aruncate până și într-o scobitură în stânca muntelui.
– Asta crimă este, mi-a spus neamțul meu dezamăgit. Să-ți dea Dumnezeu asemenea frumuseți și tu să-ți bați joc de ele.
Iarăși neamțul meu avea dreptate. Am lăsat privirea în jos și, vreme de jumătate de oră nu am mai scos nici o vorbuliță.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
