De ce își duc politicienii mâna la inimă când se intonează imnul?



Există gesturi care ar trebui să fie mărețe, dar, abordate de cine nu trebuie, devin deplasate și caraghioase. Așa este gestul politicienilor români, ilustrat în momentele când se intonează imnul țării noastre. Tot zgâindu-se ei la filme artistice și la buletine de știri cu omologi din alte țări, precum SUA ori Franța, au remarcat că ăia își duc mâna la inimă în acele clipe înălțătoare, când muzica se îmbină cu patriotismul. Și și-au zis să procedeze și ei așa, că dă foarte bine la prostimea spectatoare.
Prima oară când am văzut o gașcă de pesediști și peneliști cu labele la inimă – la serbarea unei Zile Naționale – am vrut să sun la 112, după un cârd de ambulanțe, gândindu-mă că toți au făcut deodată câte un atac de cord de căciulă. Cineva însă m-a oprit, explicându-mi că au o criză de patriotism autoindus. Adică ei simulează că își iubesc țara atât de mult, încât, atunci când se dă cep la imn, mâna le zboară singură la inimă, să le potolească bătăile asurzitoare.
Aha!, am exclamat! Apoi Aha-urile mi s-au transformat în Hahaha-uri! În primul rând panaramele astea nu au în locul unde își duc mâna organul care cred ei că-l au. Dacă ar avea o inimă, în mod sigur ar fi fost dați afară disciplinar din partidele lor sau ar pleca singuri.
În al doilea rând, chiar dacă ar ține acolo o inimă, dragostea lor nu și-ar îndrepta-o spre țară. Ci spre familiile lor și spre interesele lor proprii. Fiindcă pe acești inși nu-i interesează țara decât în măsura în care ea poate fi utilă intereselor personale. Au dovedit-o prin toată activitatea clasei din care fac parte, în ultimii 26 de ani.
De aceea, corect ar fi ca, atunci când se intonează imnul României, acești inși să-și ducă mâna la bască. Sau la portofel. Sau – doamnele și domnișoarele sunt rugate să mă scuze! – la organele genitale. Că pe acestea au dovedit că le au.



Recomandări