De ce îl apreciez pe Radu Banciu

Spre deosebire de specimene jurnalistice ca Sabin Orcan sau Robert Turcescu, Radu Banciu e un intelectual. Rasat, cu un fond extins de cuvinte pe care le utilizează ca un adevărat dresor, Banciu argumentează și pledează în emisiunile sale. E fermecător, în ciuda unei dotări fizice mai curând modeste. Poți fi de acord cu el, sau poți să nu fii. Și-ntr-un caz și-n celălalt, după ce i se termină evoluția televizată de noapte, nu rămâi cu sentimentul acela dureros că ai pierdut timpul.
Absolut firesc pentru stilul său – când ironic, când sarcastic, când satiric, deși Orcan, Turcescu și C.T. Popescu n-au habar să facă diferența între aceste modalități ale comicului – Banciu și-a atras nenumărate simpatii. În aceeași măsură, și-a atras și antipatii. Așa se întâmplă cu orice om care iese din front și agită spiritele, în loc să stea țeapăn la locul lui.
Poziția sa ultimă, față de limonada patriotică basarabeană care ne e servită la nivel de stat în mod constant, a pus capac. Un tomberon de înjurături i-a fost turnat peste păru-i puțin din cap. Deși omul venea cu cifre oficiale, în afara oricărui dubiu, despre prostituția, criminalitatea și alte produse de serie „made in Republica Moldova”.
Sunt cu totul de acord cu Banciu. Este incorectă poziția oficială a României față de cetățenii basarabeni. De a-i cocoloși, de a le oferi burse și cetățenie. Uniunea Europană și-a trasat la Prut granița sa de Răsărit. Așa a considerat ea de cuviință. Cu toate că ușa europeană le-a fost închisă, noi îi băgăm pe basarabeni pe geam, oferindu-le pașapoarte românești cu o larghețe inconștientă. De ce? Ca să umplem continentul de parașute și criminali, în număr mult prea mare, comparativ cu cetățenii moldoveni cuminți și-n acord cu legea.
Apoi, ne șucărim dunăre când doamna dirigintă Europa ne trage de urechi. Și ne punem pe bocet și amenințări, că uite ce rău se poartă ea cu noi, că nu vrea să ne primească în spațiul Șenghen și așa mai departe.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.