Mântuitorul Hristos a instituit Sfânta Euharistie în cadrul Cinei celei de Taină, în mijlocul celor doisprezece ucenici: „Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu…” (Mt. 26, 26). Vedem clar că pâinea dospită a fost materia fundamentală, alături de vin, întrebuințată de Hristos.
În Biserica primelor secole creștine nu s-a pus problema legată de materia pentru Trupul Domnului din cadrul Jertfei liturgice pentru că, în practica ei, Biserica folosea pâine de grâu dospită numită „artos”, adusă de creștini ca prinos.
Cum a apărut azima? Obiceiul de folosire a azimei a fost preluat din tradiția iudaică în care se folosea la cina pascală. Evangheliile adeveresc faptul că Mântuitorul a instituit Sfânta Euharistie nu la Paștele iudaic, căci nu era vremea acestuia, ci la un Paști special; deci nu avea cum să folosească azimă pentru că nu era timpul ei de consum. Evanghelistul Ioan spune că Mântuitorul a instituit Euharistia cu pâine dospită, căci răstignirea Sa a avut loc înainte de Paști. Ceilalți evangheliști precizează că la Cina cea de Taină nu s-a mâncat azimă și s-a numit Cină, și nu Paști. Un alt argument e faptul că la Paști nimeni nu pleca din casă până a doua zi, și totuși Hristos, Cel ce este „Pâinea vieții”, a mers cu ucenicii la Ghetsimani pentru începutul Pătimirilor Sale.
În secolul al XI-lea, patriarhul Constantinopolului, Mihail Cerularie, a luat atitudine împotriva latinilor care începuseră să folosească începând cu secolul al IX-lea azimă în cadrul Sfintei Jertfe. Astfel, prin secolul al VII-lea azima se folosea în Spania, în secolul al IX-lea în Germania, iar în Apus s-a generalizat în secolul al XI-lea. Dacă romano-catolicii întrebuințează azimă sub forma ostiei, acest lucru este o inovație nefondată, care nu are temei scripturistic, nici al practicii și tradiției Bisericii creștine; chiar Papa Inocențiu I († 417) a poruncit ca în Apus să se săvârșească Euharistia cu pâine dospită.
Pâinea dospită simbolizează firea omenească însuflețită a lui Hristos; este un „tip” al firii umane și arată practic consubstanțialitatea Mântuitorului cu umanitatea noastră; iar aluatul reprezintă sufletul în trup. Azima simbolizează moartea, și nu viața.
Deci, dacă Hristos a folosit pâine dospită la Cina cea de Taină, înseamnă că practica Bisericii Ortodoxe de a săvârși Sfânta Liturghie tot cu pâine dospită, cu prescură sau artos, este conform cu exemplul și învățătura Mântuitorului; iar pâinea dospită este atât element principal în cadrul Sfintei Liturghii, dar constituie și pentru alte Taine și ierurgii materie necesară (la Cununie, Litie, Parastase).
(pr. Răzvan George TOPALĂ, www.ziarullumina.ro)
