Cercetătorii danezi au descoperit că predispozițiile genetice ar putea să explice motivul pentru care anumiți copii dezvoltă convulsii febrile după ce au primit vaccinul combinat ROR (rujeolă, oreion, rubeolă), informează AFP.
Convulsiile febrile se produc la copii în timpul unor accese puternice de febră. Ele durează cel mai adesea între unu și cinci minute, iar apoi copilul revine la o stare normală. În general, crizele nu mai apar după dispariția febrei și nu au nicio consecință asupra creierului.
De asemenea, nu au nici o legătură cu crizele de epilepsie, care se produc în absența febrei.
Într-un studiu publicat duminică în revista britanică Nature Genetics, oamenii de știință au demonstrat că aproximativ un copil din 10.000 prezintă convulsii febrile în urma unui vaccin combinat ROR.
Însă Bjarke Feenstra, coordonatorul studiului, spune că această analiză nu pune sub semnul întrebării eficacitatea vaccinului ROR, „care evită decesul a unui milion de copii pe plan mondial în fiecare an”.
„Rezultatele unor studii precum al nostru ar trebui să ducă, pe termen lung, la dezvoltarea unor vaccinuri și mai sigure”, a adăugat el.
Studiind profilurile genetice ale 1.300 de copii danezi care au prezentat un episod convulsiv după vaccinul ROR și comparându-le cu cele ale 5.800 de copii care nu au avut astfel de episoade și cu 2.000 care au avut convulsii neasociate acestui vaccin, oamenii de știință au identificat mai multe mutații genetice care favorizează apariția convulsiilor.
Două dintre ele implică gene care joacă un rol important pentru felul în care sistemul imunitar reacționează la atacurile virale.
Alte patru vizează gene care acționează asupra canalelor ionice, implicate în funcționarea neuronilor.
Potrivit studiului, copiii care prezintă aceste patru mutații se confruntă cu un risc de patru ori mai mare de a dezvolta convulsii febrile.
Oamenii de știință consideră că aceste șase mutații descoperite până în prezent reprezintă doar o mică parte din totalul cauzelor genetice susceptibile de a favoriza convulsiile.
Cercetătorii menționează de asemenea faptul că aceste mutații au fost studiate doar pe copii danezi și au recunoscut că nu știu dacă aceste riscuri există și în alte regiuni geografice ale lumii.
În 1998, un studiu publicat în revista medicală britanică The Lancet a generat panică în lumea anglo-saxonă, întrucât a făcut o legătură între vaccinul ROR și autism.
Deși articolul a fost retras ulterior, din cauza unor „nereguli”, temerile legate de vaccinul ROR au continuat să existe, determinându-i pe anumiți părinți să refuze vaccinarea copiilor lor, în special în Marea Britanie.
Florin Badescu
Sursa: Mediafax