De ce există Crăciun?

Era odată un om care nu credea în Dumnezeu și nu ezita să spună și altora ce simțea el în legătură cu religia și sărbătorile creștine, cum ar fi Crăciunul. Soția lui, totuși, credea, și ea și-a crescut copiii să aibă, de asemeni, credință în Dumnezeu și în Isus, în ciuda comentariilor lui negative și împotrivitoare.
Într-un Ajun al Crăciunului încărcat de zăpadă, soția lui și-a luat copiii la un serviciu creștin în satul în care locuiau. L-a invitat și pe el, dar a refuzat: „Povestea asta n-are nici un sens!” a spus el. „De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe Pământ ca și om? Este ridicol!”
Așa că ea și copiii au plecat și el a rămas acasă.
Puțin mai târziu, vântul a început să bată mai tare și zăpada a început să fie viscolită. În timp ce bărbatul se uita afară pe fereastră, tot ce vedea era o furtună de zăpadă. S-a așezat să se relaxeze înainte de a aprinde focul pentru noapte. Atunci a auzit un pocnet puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi încă un pocnet. S-a uitat afară, dar nu a putut să vadă mai mult de câteva urme de picior. Când vântul s-a liniștit puțin, el s-a aventurat afară să vadă ce a putut lovit fereastra. În câmpul de lângă casa lui el a văzut un stol de gâște sălbatice.
Se părea că ele zburau spre sud pentru perioada de iarnă când au fost prinse de viscol și nu au mai putut înainta. Ele s-au pierdut și au eșuat la ferma lui, fără mâncare și adăpost. Ele tocmai își mișcau aripile și zburau în jurul terenului în cercuri mici, orbite și fără nici un scop. Câteva din ele se pare că s-au izbit de geam.
Bărbatul a simțit milă pentru gâște și a vrut să le ajute. „Ferma ar fi un loc grozav pentru ele să stea”, s-a gândit el. „Este călduroasă și sigură; cu siguranță ele ar putea să-și petreacă noaptea aici și să aștepte sfârșitul furtunii.”
Așa că el a mers până la fermă și a deschis larg ușile, apoi se uita și aștepta, sperând că ele vor observa ferma deschisă și vor intra. Dar gâștele doar dădeau din aripi învârtindu-se fără nici un scop și se părea că nu au observat ferma și nici că și-au dat seama ce ar însemna ea pentru ele.
Bărbatul a încercat să le atragă atenția, dar se părea că a reușit doar să le sperie și ele s-au mutat mai departe. El a intrat în casă și a ieșit apoi cu ceva pâine, a rupt-o și a făcut o dâră de firimituri care să le conducă spre fermă. Dar ele tot nu au înțeles. Acum el a început să fie frustrat. S-a dus în spatele lor și a încercat să le fugărească spre fermă, dar ele au devenit mai speriate și s-au răspândit în toate direcțiile, numai spre fermă nu. Nimic din ce a făcut nu le-a determinat pe gâște să intre în fermă unde le-ar fi fost cald și ar fi fost în siguranță. „De ce nu mă urmează?!” a exclamat bărbatul. „Nu pot să vadă că acesta este singurul loc unde ele ar putea supraviețui furtunii?” El s-a gândit un moment și a realizat că ele pur și simplu nu vor urma un om. „Doar dacă aș fi gânsac, aș putea să le salvez”, a spus el tare.
Atunci i-a venit ideea. A intrat în fermă, a scos una din propriile lui gâște și a purtat-o în brațele sale până a ajuns în spatele stolului de gâște sălbatice. Apoi i-a dat drumul. Gâsca lui a zburat printre celelalte direct în fermă și, una câte una, celelalte gâște au urmat-o spre acel loc sigur.
Bărbatul a rămas tăcut pentru un moment în timp ce cuvintele pe care le-a spus cu câteva minute mai devreme i-au revenit în minte: „Doar dacă aș fi gânsac, atunci le-aș putea salva!” Apoi s-a gândit la ceea ce i-a spus soției mai devreme: „De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe Pământ și sa trăiască om? E ridicol!”
Dintr-o dată, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a făcut Dumnezeu. Noi am fost ca și gâștele – orbi, pierduți, distruși. Dumnezeu l-a lăsat pe Fiul Său să devină ca noi pentru ca să ne arate calea și să ne salveze. „Aceasta este adevărata însemnătate a Crăciunului”, și-a dat el seama.
În timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit liniștit și medita la acest minunat gând. Dintr-o dată și-a dat seama ce reprezenta Crăciunul, de ce a venit Hristos.
Sărbători fericite!!!
Ani de îndoială și necredință au dispărut ca și furtuna trecătoare s-a plecat pe genunchi în zăpadă și a rostit prima rugăciune din viața lui: „Mulțumesc, Doamne, că ai luat chip de om și ai venit să mă scoți din furtună!”
Bucuria Crăciunului să te însuflețească și să-ți lumineze toată ființa!
(crestine.wordpress.com)