De ce dușmănesc de moarte aproape toate sporturile

Sunt de acord cu înțelepciunea vorbei cu omul care sfințește locul, dar admit că tot omul poate să și spurce locul. Depinde, în ultimă instanță, de calitatea persoanei în cauză, de materialul din care este ea plămădită. Fără lut, nu faci ulciorul, cum glăsuiește o altă vorbă de duh.
Cam la fel e și cu sporturile. Deși simpatizez cu mișcarea sportivă, nu practic din păcate decât o subțire gimnastică de întreținere, eminamente duminicală. De ce? Ei, de ce! Pentru că omul sfințește sportul, dar îl poate și spurca. Depinde, în ultimă situație, de calitatea persoanei, de materialul din care este ea plămădită. Fără lut, nu faci ulciorul. Mă repet, cumva?
***
Nu mai pot să văd în ochi tenisul, de când știu că Văcăroiu este și el un jucător îndrăcit cu mica bășică. Și nici varianta acestui sport care utilizează țurloaiele în locul rachetei nu-mi este mai dragă, întrucât istoria consemnează partidele epocale dintre Viorel Cataramă și Miron Cozma. Dacă justiția ar fi fost mai corectă, probabil că partidele astea s-ar fi desfășurat într-un loc ceva mai ascuns de privirile publicului.
Răsuflarea narcotică a bridge-ului nu o mai tolerez, gândindu-mă la jucători stricați de viciu, precum Oliviu Gherman, zis și Somnorilă. Iar cu biliardul am terminat-o, din ziua în care l-am admirat pe însuși Ion Iliescu, fugărind ca un ciobănaș vicios oițele-bile pe pajiștea înverzită a mesei de joc.
Nici cu baschetul nu-s în mai bune relații, dat fiind că miliardarul Patriciu e un
țintaș robin-hudian cu mingea la coș. Iar de scrimă, vă rog frumos, nici nu vreau să aud. Dacă vreți să nu vă țin rând la bătutul covoarelor de Paști sau de Crăciun, atunci, poftim, vorbiți-mi de scrimă: de florete și de săbii. Vorbiți-mi de scrimă și, imediat, îmi apare în ochi duelgiul science-fiction Mironov, care mi-e atât de drag, încât l-aș împăia, ca să-l țin în camera de zi, pentru tot restul zilelor și-o parte din posteritate. Mironov, fată în casa Iliescu, în caz că ați uitat.
Nu agreez nici fotbalul, având în vedere slăbiciunea jucătorilor de a plesni mai cu foc în limba română și-n legile țării, decât în balonul rotund; iar de atletism mi-e nițel silă, căci atleții sar mai abitir în groapa cu politică, decât în groapa cu nisip.
Doar cu șahul n-am nimic, dar ăla e numit abuziv sport, căci provoacă cel mult transpirație cerebrală, care n-are nimic dezgustător în ea.
***
Fără tăgadă, sunt un căutător de alunițe păroase pe trupul, atrăgător asudat, al sportului. Cum văd un sport viciat politic, cum renunț la el. Așa stând situația, mă cam paște sedentarismul, cu plozii lui needucați: bărbie dublă, colesterol depus în straturi și pântece exagerat.
Totuși, precum aminteam, practic o subțire gimnastică, eminamente duminicală. Mai rămâne să aflu că Adrian Păunescu sau Anghel Stanciu se bâție și ei în genuflexiuni și flotări, ca să mă lecuiesc și de astea.