Toți analiștii și politicienii explică decizia PSD de a depune o moțiune de cenzură prin situația complicată în care se află, la ora actuală, partidul lui Mircea Geoană.
Partidul băltește în sondaje.
Mulți pun însă această realitate pe seama faptului că PSD are o situație ambiguă: nu e nici la Putere, dar nici în Opoziție.
După opinia noastră, această explicație n-are fundament în realitate. Ba mai mult, ea e rodul unei diversiuni meșterite de Famiglia de la Cotroceni.
PD și Traian Băsescu vor să dea jos guvernul Tăriceanu nu numai din ura tipică labilității psihice a președintelui, dar și din motive de clientelă politică.
Spre surprinderea multora, Guvernul Tăriceanu II merge mult mai bine decât Guvernul Tăriceanu I.
Partidul Democrat e ultima rămășiță în România europeană a FSN-ului din primii ani ai tranziției. Fie și la o cercetare superficială, se regăsesc din plin în prestația acestui partid trăsăturile care au făcut atât de antipatizat FSN-ul lui Ion Iliescu: demagogia deșănțată, banditismul politic, supunerea fără crâcnire față de un Lider considerat absolut, întreținerea unei clientele politice nesătule, folosirea mijloacelor neocomuniste de manipulare a opiniei publice.
Adăugate strădaniei de a boicota din interior guvernul, aceste slăbiciuni și-au pus amprenta și asupra felului de a fi al Guvernului Tăriceanu I.
După plecarea miniștrilor democrați, Guvernul a devenit mult mai coerent și chiar mult mai eficient în administrarea țării.
Pe liderii PD, asta îi îmbolnăvește de ficat. Când s-au dat de ceasul morții să fie scoși din guvern, au crezut că vor provoca alegeri anticipate. Pe parcursul suspendării, au muls de bani clientela politică și i-au răsturnat în punga de campanie a lui Traian Băsescu. Luând în serios făgăduiala acestuia că, după ce va învinge, va face și va drege pentru ca Parlmentul să se autodizolve. Nu s-a întâmplat asta. Și astfel liderii PD, formațiunea care trăiește din licitația cu cântec, nu le vine să creadă că nu s-au întors încă la guvernare.
De aici, interesul lor enorm, disperat chiar, de a beneficia de sondaje măsluite, și, mai ales, de a îmboldi PSD să răstoarne guvernul, manipulând prin presa cotrocenistă că situația PSD din sondaje își are cauza în sprijinirea guvernului Tăriceanu.
După opinia noastră, dacă există, într-adevăr, o cădere a PSD în sondaje, ea nu-și are cauza în sprijinirea discretă a guvernului Tăriceanu.
Nici un alegător PSD nu crede că PSD nu e un partid de Opoziție, posibilă alternativă la Putere.
Cauzele situației PSD sunt mult mai complexe. Între acestea, la loc de frunte se situează ambiguitatea politicii PSD din punctul de vedere al programului de stânga. Aflat sub influența așa-zisului Grup de la Cluj, nu întâmplător lăudat de Traian Băsescu și gâdilat de presa cotrocenistă, Mircea Geoană n-a avut curajul unei opțiuni categorice de stânga. În numeroase chestiuni controversate – retrocedarea cu toptanul, anticomunismul taliban, Războiul din Irak – PSD n-a avut o poziție de partid de stânga.
Neîncrederea electoratului nu vizează postura PSD de partid de Opoziție, ci postura de partid de Opoziție de stânga.
Din acest punct de vedere, decizia privind Moțiunea e prost înfățișată. Ea apare ca o decizie de a răsturna cu orice preț guvernul, și nu drept o decizie de a răsturna guvernul, pentru că duce o politică de dreapta.
