Întrebarea din titlu este o realitate la care cei cu putere de decizie nu vor să încerce un răspuns pentru că ar însemna să se autoacuze, măcar parțial. Capitalul imens de simpatie dobândit de națiune după Revoluție a fost spulberat rapid și înlocuit de o respingere cvasigenerală în Vest, inclusiv în țări tradițional prietene. Nu cred că politicienii noștri sunt singurii vinovați de deteriorarea imaginii României (de exemplu, prin „organizarea mineriadelor”!), deși au o contribuție masivă. Nu trebuie să uităm ipocrit și hoardele de concetățeni care s-au năpustit asupra Vestului, total nepregătit, să cerșească și să fure, inclusiv prin metode violente. Mai vorbește cineva de acele „manifestări” ale românilor care au determinat reintroducerea vizelor? Necunoaștere ticăloșiilor nu le face dispărute din mentalul colectiv al victimelor „turismului” românesc al anilor ’90 și nu este în avantajul națiunii!
Pentru a avea o imagine corectă asupra istoriei recente trebuie să ne amintim și de eforturile de atenuare a imaginii negative a României și ale politicienilor (dar nu numai ei) care s-au implicat. Dincolo de simpatiile politice trebuie să afirm că aproape totalitatea clasei politice (vezi întâlnirea de la Snagov, din 1995, organizată de Iliescu) s-a pronunțat pentru „desprinderea” de Estul postgorbaciovist și începerea proiectelor de integrare europeană! Acestora li s-au alăturat concetățeni harnici și doritori de o viață mai bună, generată de câștiguri superioare și, pe nedrept uitați, tinerii excepționali admiși la cele mai mari universități ale planetei. Toți, cu excepția dureroasă a reprezentanților năuci care se fac și ne fac de râs cu „succesurile” lor pe plan extern, și-au adus contribuția la corectarea percepției despre România, în timp. Dar răul făcut la începutul anilor ’90 nu a fost total anulat!
Au venit apoi momentele de referință în istoria României, respectiv aderarea la NATO (2004) și UE (2007), evenimente pe care le consider epocale. Integrarea economică și politico-militară nu a însemnat automat și anularea suspiciunilor față de români și comportamentul lor. Procesul este de durată. Realitatea este cunoscută, manifestări antiromânești mai există, deși mai rare, și mă întreb de ce nu există un proiect de țară în acest domeniu. Consider că președinția României, potrivit prevederilor din Constituție privind reprezentarea țării, trebuie să fie vârful de lance în formarea unei imagini pozitive pe plan extern. După integrarea europeană președinții au avut o prestație lamentabilă în politica externă, inclusiv în zona promovării imaginii. Inactivitatea lor flagrantă a fost însoțită nătâng și de blocarea activității diplomaților profesioniști și dedicați în acest domeniu. Iar aceștia sunt tot mai puțini!
Importanța promovării țării pe plan extern este trecută sub tăcere de demnitarii țării (oare sunt chiar ai țării noastre?). Avantajele unei imagini pozitive sunt deosebite pentru că aduc încrederea partenerilor economici și militari, fapt care se reflectă în investiții, comerț exterior mai facil sau colaborări social-culturale. Adică o veritabilă integrare. Dar în același timp implicare de oameni profesioniști în relații externe, iar „rezervele de cadre” ale tuturor partidelor nu prea îi au. Atragerea de personalități, care există în România, este clar după mine evitată pentru că aceștia nu se supun disciplinei de partid. Iar când liderii de partid sunt…!! Să ne promoveze și pe viitor cei cu diplome cumpărate? Nu merge „afară”! Nu păcălim Vestul, ci pe români. Și nu merită!
