De ce avem nevoie de Mircea Geoană



Încheiem, scria un comentator, un „cincinal negru”. Este vorba de anii convulsivi în care Traian Băsescu s-a aflat, ales cu speranțe și entuziasm, în fotoliul de la Cotroceni.
Nu mă număr printre votanții săi, dar asta nu înseamnă că trăiesc cu mai puțină apăsare eșecul țării mele într-o perioadă de care se legau uriașe speranțe. Admiterea noastră în clubul select al Uniunii Europene ar fi trebuit să însemne prefaceri fundamentale în ființa acestei nații.
Nu numai că n-a fost așa, nu numai că în plan extern aproape că nu ne mai vedem, nu numai că degringolada a înlocuit echilibrul, iar lozinca „Să trăiți bine!” a fost măturată de realitatea dureroasă de a trăi mai prost, dar ne aflăm în cea mai de jos poziție la toate capitolele demnității de țară.
Marele luptător cu corupția a devenit, din păcate, protectorul cel mai eficient al „sistemului ticăloșit” pe care îl incrimina acum cinci ani. Țepele din Piața Victoriei, simbolice, desigur, n-au înspăimântat fundul nimănui, iar mafioții de ieri sunt pionierii lăudați și ridicați în grad de azi. Firește, în acele țepe ar trebui să stea alte persoane, alți oligarhi, alți profitori ai banului public. Milionari din PD au devenit azi, având un spate asigurat, multimilionari ai unicului partid care guvernează, PD-L, chiar dacă a fost dat jos de Parlament, care organizează și dirijează alegerile, care împarte preferențial darurile și pomenile.
Ceea ce este însă cu adevărat tragic este că România a fost îndatorată peste puterea ei de a suporta o asemenea povară. Datoria externă a țării se situează în jurul cifrei de 80 miliarde euro, sumă enormă, sumă care va înhăma la plăți de care nu sunt vinovate generațiile următoare. Numai în acest an, notează un analist economic, au fost tocate sume de 30 miliarde euro, din care doar o treime își găsesc justificarea în documente. Celelalte miliarde s-au evaporat. Nu s-au făcut fabrici, n-au fost create noi locuri de muncă, ci doar șomaj, n-au apărut hidrocentrale care să producă electricitate mai ieftină pentru popor. Cureaua lată a autostrăzilor nu încinge trupul traversat de poteci și drumuri cu noroi al țării.
În vremea lui Ceaușescu, o datorie mult mai mică, plătită greu într-un sfert de veac, s-a soldat cu câte ceva, între care niște cenușii cartiere de blocuri. Dacă n-ar fi existat însă aceste „bloace” dizgrațioase, mulți ar fi dormit astăzi sub poduri.
Cine va răspunde pentru uriașa risipă de bani și pentru legarea la stâlpul datornicilor a acestui popor? Din discursurile ecumenice ale candidatului Băsescu absentează orice referire la acest subiect. Poporul este asmuțit asupra mogulilor, parlamentarilor, ziariștilor care cutează să rostească adevărul despre acest „cincinal negru”.
Nu mă sfiiesc să spun acum c-am votat în primul tur cu Crin Antonescu. Nu mă sfiiesc să spun că îl voi vota acum pe Mircea Geoană. Parteneriatul celor doi, la care se asociază propunerea unui executiv condus de neamțul Iohannis, mă face să cred că opțiunea Mircea Geoană la Cotroceni este cea mai bună pentru următorii ani ai României.
Parlamentul trebuie să redevină parlament, adică instituția fundamentală a democrației într-un stat normal. Instituțiile, mari și mici, trebuie lăsate să funcționeze liber și în spiritul legii. Ședințele de Guvern nu mai trebuie să se desfășoare la Cireșica.
L-am cunoscut pe Geoană la Washington când era, în vremea mandatului lui Emil Constantinescu, ambasador al României în cea mai mare democrație și economie a lumii. M-a impresionat prin dinamismul lui și puterea de a accede rapid la contacte eficiente în lumea politică americană de rang înalt. Știu ambasadori care moțăie în birourile lor pe toată durata unui mandat. Experiența americană a lui Geoană, la care se adaugă cea de ministru de externe în Guvernul Năstase, îl recomandă pentru acoperirea celei mai importante însărcinări din fișa de post a președintelui republicii. La întoarcerea de la Washington îmi amintesc că am scris un articol pozitiv despre Geoană. Ca ministru l-am ciomăgit nu o dată, pentru că presa n-are voie să laude puterea. Asta nu mă împiedică să spun azi că Geoană este soluția pentru închiderea „cincinalului negru” și trecerea acestei perioade în pasivul îndurătoarei noastre istorii.
Tripleta Antonescu-Geoană-Johannis arată lumii și românilor că epoca politicienilor de bodegă a apus și ne putem arăta ca oameni cu mintea bine mobilată, educați și eleganți în gestica politică pusă în slujba țării.