De ce avem nevoie de îngeri păzitori?

Învățătura despre sfinții îngeri este cuprinsă atât în Sfânta Scriptură, cât și în scrierile Sfinților părinți, ale scriitorilor bisericești și în cărțile de cult ale Bisericii noastre Ortodoxe, ceea ce arată rolul lor important în doctrina și cultul creștin-ortodox.Comuniunea dintre îngeri și oameni se realizează în Biserică. Ei ne ajută în procesul mântuirii, ne fac să cunoaștem voia lui Dumnezeu, revelându-L în același timp prin calitatea lor de ființe spirituale apropiate de Creator.
Însăși numirea de înger arată menirea lor de slujitori ai lui Dumnezeu și organe ale Providenței. Sfântul Ioan Damaschin spune că îngerii „locuiesc în Cer și au un singur lucru de făcut: să laude pe Dumnezeu și să slujească voinței Lui”. Ei îi ajută pe oameni să înțeleagă realitatea eternă a lui Dumnezeu, îi călăuzesc spre Împărăția Cerurilor, fiind mijlocitori între El și oameni. Ei duc rugăciunile noastre către Dumnezeu și au menirea de a-l ajuta pe om în efortul său de înduhovnicire a lumii pământești.
Îngerul este prezentat adesea ca fiind un fel de „dublu ceresc al omului”, ce induce pioșenie, așa după cum diavolul seduce spre păcat. Referitor la argumentul suprem al existenței îngerilor, acesta este preluat de la Toma d’Aquino: îngerii există pentru că există ordine. Ceea ce este foarte important în anghelologie este faptul că îngerii au o calitate specifică, și anume de a fi simultan aproape de Dumnezeu și aproape de om.
„Totul este plin de îngeri”
Sfânta Scriptură ne arată în foarte multe locuri existența reală a îngerilor, precum și menirea lor în lucrarea de mântuire a oamenilor. În Vechiul Testament se vorbește mai mult de un înger colectiv, deoarece evreii vedeau mântuirea prin comunitatea lui Israel. Texte precum „Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El și-i va izbăvi pe ei” (Psalmul 33, 7), „El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale” (Psalmul 90, 11), „Îngerul ce m-a izbăvit pe mine de tot răul să binecuvânteze pruncii aceștia” (Facere 48, 16) și „Iată, Eu trimit înaintea ta pe îngerul Meu, ca să te păzească în cale…” (Ieșire 23, 20) sunt mărturii credibile despre existența lumii angelice. Noul Testament prezintă suficiente argumente pentru a crea o doctrină temeinică în ceea ce privește lumea îngerilor. Astfel de mărturii găsim la Evrei 1, 14 („Îngerii oare nu sunt toți duhuri slujitoare, trimise ca să slujească pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii?”), Fapte, capitolul 12 (Sfântul Apostol Petru e scos din închisoare de un înger, apoi bate, în puterea nopții, la ușa unor prieteni, iar aceștia convinși că o asemenea evadare e imposibilă, socotesc că cel de la ușă nu poate fi Petru, ci îngerul lui) sau Luca 16, 22 (Săracul Lazăr „este dus de către îngeri în sânul lui Avraam”).
Din textul de la Matei 18, 10: „Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul dintre aceștia mai mici, căci zic vouă: că îngerii lor în Ceruri, pururea văd fața Tatălui Meu, Care este în Ceruri”, înțelegem că fiecare om își are îngerul său păzitor. În cartea Apocalipsei se vorbește despre îngeri care controlează vânturile, pământul și marea (7, 1-3), au stăpânire asupra focului (14, 18) și asupra apelor (16, 4-5). Cu atât mai mult, fiecare om are propriul înger păzitor.
Sfinții Părinți ne dau mărturie despre existența îngerilor păzitori, Biserica mărturisind același adevăr în rugăciunile sale. Îngerul păzitor este numit „pedagog și păstor” (Sfântul Vasile cel Mare), „înger al păcii” (Sfântul Ioan Hrisostom), „înger al căinței” (Hermas) sau „înger al rugăciunii” (Tertulian). Sfântul Vasile cel Mare și Clement Alexandrinul așază sub protecție angelică națiunile, orașele și bisericile locale (cf. Apocalipsa 1, 20), Fericitul Augustin afirmă că „în ziua Judecății ne vom auzi viața povestită de îngerul păzitor”, iar Origen și Sfântul Ambrozie concluzionează că „Totul este plin de îngeri”.
De ce avem nevoie de asistența îngerului, când suntem, oricum, sub oblăduirea lui Dumnezeu?
Ca dogmă, se admite că există îngeri trimiși de Dumnezeu pentru slujirea și protecția oamenilor și că există îngeri păzitori care se ocupă de omul individual pe tot parcursul vieții sale. Motivul pentru care omul are nevoie de un înger călăuzitor este acela că trăiește, de la protopărinți încoace, sub semnul derivei. Fiecare are nevoie de un ghid, pentru că suntem, prin definiție, călători, ființe în trecere. El ne ajută, în același timp, dinspre origine și dinspre viitor.
Îngerii nu-L substituie pe Dumnezeu, ci Îl slujesc: sunt instrumentele Lui, sunt trimișii Lui. Așadar, îngerii nu dublează Providența, ci o realizează, o împlinesc. Demnitatea omului, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, reprezintă un argument suficient pentru a face plauzibilă ipoteza îngerului conferit la naștere.
Ne poate abandona îngerul păzitor?
Referitor la această problemă, Origen, Fericitul Ieronim și Sfântul Vasile cel Mare susțin că păcatul, în formele lui supreme, poate alunga partenerul ceresc de lângă om, iar Sfântul Ambrozie susține că Dumnezeu ia îngerul de lângă cei drepți pentru a-i lăsa să lupte singuri, sporindu-și meritul. Scolastica însă tranșează în favoarea opiniei conform căreia îngerul nu ne părăsește niciodată, chiar dacă, în anumite momente, se abține să intervină. De aceea, nu trebuie să atribuim însoțitorului ceresc o psihologie resentimentară, de tip uman.
În ceea ce privește întrebarea dacă este îngerul stingherit de obligația de a ne purta de grijă, teologia pură spune că nu. Câtă vreme fac voia lui Dumnezeu, îngerii nu au afecte divergente și sunt deasupra oricărei forme de sentimentalism. Dar se vorbește totuși în Scriptură despre îngeri care se bucură (Luca 15,10) și despre îngeri care plâng (Isaia 33,7).
Atunci când se aduce în discuție faptul că ierarhiile cerești pot intra în conflict, așa cum o atestă textele sacre atunci când vorbesc despre lupta dintre îngerii națiunilor (al Greciei și al Persiei), nu este vorba despre o luptă dușmănoasă, ci una a zelului iubitor, care, neputând anticipa decizia divină (îngerii nu sunt atotștiutori), se dedică, în așteptare, cu toată puterea, misiunii încredințate și protejatului propriu.
„Îngerul păzitor este un prieten ceresc, varianta diafană a propriei noastre identități”
La Claus Westermam găsim ideea că mascotele la modă de astăzi sunt reziduuri degenerescente ale îngerului păzitor. Ele ocupă – în mentalitatea omului contemporan – locul devenit vacant prin suspendarea autorității angelice.
Serghei Bulgakov afirmă că îngerul păzitor este un prieten ceresc, varianta diafană a propriei noastre identități. Omul și îngerul său conlucrează sub același „jug”, trag laolaltă același „atelaj”. Omul și îngerul său două ființe cu aceeași rădăcină, cu aceeași obârșie. Sunt două ființe și un singur proiect. Otto Hophan susține că fiecare înger capătă funcția de înger păzitor o singură dată, pentru un singur om, iar Hildegard von Bingen afirmă că între om și înger e o legătură de tipul aceleia care îi ține laolaltă pe fiul risipitor cu fratele său, rămas acasă, în prejma tatălui.
Prezența îngerului păzitor este o lege a existenței spirituale a omului, tot astfel cum gravitația e o lege a existenței sale fizice. De altfel, îngerul păzitor poate fi văzut ca o energie opusă forței gravitaționale: el ne trage mereu în sus. Fiind slujitor și păzitor în același timp, funcția generică a îngerului păzitor este, deci, buna noastră orientare.
(Doxologia.ro)