Din sondajul INSOMAR făcut public acum câteva zile, presa și, prin intermediul ei, opinia publică au reținut două lucruri, cel puțin dacă ne luăm după titlurile din ziare, headline-urile și comentariile de pe la televiziuni. Și anume că PD-L e în continuare favorit, cu 39 la sută din opțiunile celor care au răspuns la sondaj și că Theodor Stolojan e cel mai popular candidat pentru funcția de premier.
Dar sondajul respectiv mai conține câteva date, după părerea mea, mult, mult mai importante. De ce ele n-au ajuns subiect de dezbatere sau măcar informație de primă mână în presa noastră, pentru mine nu-i neapărat o surpriză. M-am obișnuit să văd cu câtă superficialitate sunt citite, în general, sondajele de opinie și, mai ales, cu câtă subiectivitate. Ca să nu mai vorbesc de wishfull thinking, o expresie consacrată, dar greu de tradus ca atare în limba română, însemnând ceva de genul a confunda realitatea cu propria-ți dorință.
Din fericire pentru unii, datele de care voi vorbi în continuare, au fost citite cu multă atenție și, mai ales, luate în seamă. E vorba, în primul rând, de comparația pe care o publică INSOMAR în documentul cu rezultatele sondajului, dintre procentele obținute de același institut în luna iulie și cele de-acum, de la mijlocul lui septembrie.
Pe scurt, PD-L crește cu un procent (nesemnificativ din perspectiva marjei de eroare), PSD scade cu peste două procente, iar PNL, atenție, crește cu patru, de la 16 la 20%. Nu fac parte din categoria celor care suspectează de manipulare orice sondaj care apare pe piață. Știu ce să aleg din ceea ce ni se oferă, iar INSOMAR e, pentru mine, alături de alte două institute de sondaje, credibil.
De unde această creștere a PNL, 4 % în numai două luni, când știm foarte bine, în toată această perioadă nu s-a-ntâmplat absolut nimic memorabil în politica românească?
Răspunsul trebuie căutat, cu siguranță, în altă parte decât strict în acțiunile partidelor și politicienilor noștri. Iar el poate fi găsit dacă mai citim și următoarea cifră, din același sondaj, ignorată cu totul de presă. E vorba de răspunsul la întrebarea cu privire la orientarea ideologică a celor intervievați. Ei bine, cei mai mulți spun că se consideră ca fiind “de dreapta”.
Din câte știu, e pentru prima dată, după 1990, când românii se revendică explicit din această parte a spectrului ideologic, în detrimentul “stângii”, cum se-ntâmpla în anii ’90, sau a “centrismului” specific anilor 2000. Iată, dreapta a depășit stânga în mentalul românilor ca ideologie de care te simți mai apropiat.
Și-acum, faptele. În discursul său de luni, de la lansarea candidaților PNL pentru alegerile parlamentare, Călin Popescu Tăriceanu a avut practic o singură țintă: stânga reprezentată, cum știm, de PSD. Frazele cheie ale mesajului său au fost cele în care au pus în antiteză politica de dreapta a PNL cu ceea ce promite să facă stânga, adică PSD, în caz că ar veni la putere.
Asta, culmea, în condițiile în care de cel puțin doi ani liberalii se bat și în culise și în piața publică aproape exclusiv cu democrat-liberalii și cu Traina Băsescu, iar cu PSD fac, tot de atâta timp, un blat devenit deja notoriu. Se înțeleg la masa verde, social-democrații susținându-le guvernul din opoziție contra promovării unor politici de stânga cu impact electoral (majorări de pensii, salarii, etc.)
Deci PNL schimbă brusc placa și ne anunță de fapt următorul lucru. La scrutinul parlamentar din toamnă, votul se va polariza pe axa stânga și dreapta, respectiv politică liberală versus politică social-democrată. Asta cred ei, liberalii, iar creșterea PNL cu circa patru procente în numai două luni ne arată că s-ar putea să aibă dreptate.
Iar noua lor strategie de a ataca PSD, renunțând la retorica războinică împotriva foștilor aliați de la PD-L, ne spune că PNL ține să se poziționeze drept principal competitor al stângii. O schimbare de strategie care, după părerea mea, va obliga și PD-L la o repoziționare. Cum o vor face, rămâne de văzut, deși cred că, după ce văd că se întâmplă pe la ei prin partid, nici ei nu prea știu.
