Marea confuzie întreținută de cei interesați în a-și apăra pielea dar și de naivii care încurcă antipatia față de Băsescu cu faptele sale așa cum sunt, unele rele, altele bune, e că în războiul cu corupția singura instituție care are ceva de spus trebuie să fie justiția.
Pare atât de rezonabilă și de principială o asemenea teză încât ea a ajuns, prin repetare obsesivă sub o formă sau alta, un soi de tabu. Nu poți s-o pui nici în discuție, darămite s-o mai și contești, pentru că ești acuzat de sacrilegiu anti-democratic.
Nu contează că acuzatorii sunt mai ales cei suspecți de corupție, nu contează dacă ai sau nu argumente, important e s-o admiți ca pe un adevăr și atât.
Ei bine, voi comite marele păcat și voi susține cu tărie următoarea contra-teză. În războiul cu corupția cel mai important combatant, nu e justiția, ci politicul. Da, de politicieni depinde soarta acestui război, iar fără intervenția lor hotărâtă, aș zice totală, anti-corupția rămâne o vorbă în vânt.
Dacă președintele, premierul, miniștrii, parlamentarii, liderii politici în general stau deoparte în acest război, lăsând doar justiția să-l poarte, el e pierdut din start. Cu alte cuvinte, războiul cu corupția e, prin excelență, un act politic. Dacă politicienii nu-l vor, acest război nu are loc. Iar a-l dori înseamnă a intra în el.
Am ținut să fac aceste precizări în care cred cu tărie pentru că am senzația că dacă acest război, în România, pare a fi deja pierdut, asta s-a întâmplat tocmai datorită acestei confuzii.
Iar cel care a știut s-o întrețină și s-o exploateze cu măiestrie e fostul premier Adrian Năstase. Cazul său e de manual. A început cu o tentativă de percheziție și s-a încheiat, probabil definitiv, săptămâna trecută, cu o tentativă de începere a urmăririi penale.
La ambele capete s-a interpus, evident, în favoarea sa, o instituție politică sută la sută, e vorba de Parlament, iar principala acuzație care a stat mereu pe buzele sale de când a devenit subiect de dosar penal, e politizarea justiției.
Deci Adrian Năstase nu poate fi nici măcar cercetat penal, ca orice român obișnuit, pentru că așa au decis majoritatea politicienilor din Camera Deputaților, iar el susține dimpotrivă că decizia lor e corectă pentru că astfel s-a evitat intervenția politicului în actul de justiție. Iar multă lume îl și crede.
De unde această seducție, când orice minte cât de cât limpede poate să constate cât de fals sună raționamentul lui Năstase, nu ține de nici un mister. Ea a fost și rămâne posibilă urmare a unui banal act de voință politică. Pentru că majoritatea politicienilor au vrut să capete imunitate, votând cu ani în urmă o lege care să le-o ofere, acest lucru le dă acum posibilitatea să susțină cu proba votului “instituției reprezentative a democrației românești”, am numit, evident, Parlamentul, că orice încercare a justiției de a le chestiona faptele devine un abuz politic.
Dacă legea nu ar fi existat, justiția și-ar fi putut face treaba. Dar legea există pentru că așa au decis politicienii. Prin urmare, justiția nu-și poate face treaba pentru așa au vrut și vor majoritatea oamenilor politici.
Invers, pentru ca justiția să poată funcționa, prima condiție necesară, chiar dacă nu și suficientă, e ca politicul să-și dorească acest lucru.
Cazul Adrian Năstase demonstrează foarte clar acest lucru. Pentru ca fostul premier, și orice altcineva aflat într-o situație similară, să nu mai poată acuza cu succes politizarea justiției, politizând el însuși actul de justiție atunci când se simte vizat, e nevoie de intervenția politicului.
Iar asta se va întâmpla abia atunci când vom avea o voință politică majoritară în stare, printre altele, să anuleze tocmai acea lege care le permite să acuze în mod ipocrit politizarea justiției. Iată de ce susțin că tocmai de politicieni depinde, în primul rând, soarta războiului cu corupția.
Am vorbit aici doar de o lege, celebra de-acum lege a răspunderii ministeriale, și un singur caz, Adrian Năstase. Dar în spatele acestui război se află întotdeauna și peste tot politicienii și voința lor, exprimată în miile de legi pe care aceștia le-au votat. El se pierde sau se câștigă funcție tocmai de această voință. Restul sunt vorbe goale.
