De ce a fost scoasă din cimitir piatra funerară a părinților lui Hitler



Piatra funerară a părinților lui Adolf Hitler a fost scoasă din cimitirul din Braunau-am-Inn, Austria, unde se află mormântul acestora.
Autoritățile au remarcat că fusese transformată într-un „altar” pentru neo-naziști. Anul trecut, o vază pe care scria „unvergessen” (de neuitat, în limba germană, n.r.) a fost lăsată lângă mormântul lui Alois și al Klarei Hitler, cele două litere „s” din acest cuvânt formând celebra zvastică, informează dailymail.co.uk.
Un alt vizitator a lăsat, în 2009, o placă pe care scria „120”, care sărbătorea 120 de ani de la nașterea lui Hitler (în 1889, în satul austriac Braunau-am-Inn).
Rudele lui Alois Hitler și ale soției acestuia au fost de acord cu îndepărtarea pietrei funerare de pe mormântul din cimitirul St Michael, potrivit autorităților din Leonding, din apropiere de Linz.