A-nceput Marele Bal european. Mutarea de pe PRO TV, acolo unde s-a transmis în exclusivitate Champions’ League de la înființare și până la această ediție, la TVR1 nu a adus nici pe departe o creștere a calității comentariilor. Dimpotrivă: am auzit o sumedenie de inepții, de aprecieri eronate ale fazelor („Iată-l pe Casillas, autorul penalty-ului…”, aiurea!, bietul Iker fusese nu autor, ci victimă, întrucât mâna lui se afla la vreo jumătate de metru distanță de simulatorul ăla care trebuia el sancționat cu galben, bașca lovitură indirectă pentru Real) ori de aprecieri tembele, dintre care aia cu Guti a fost absolut antologică: „Intră Guti în locul lui Kaka, o schimbare care arată intenția de conservare a scorului, întrucât Guti se știe că e un jucător defensiv” (!?!). Asta cu „defensivul” au grohăit-o probabil fiindcă altceva mai breaz nici că le trecea prin căpățâni, din moment ce peste câteva minute Real a făcut 4-2, iar cireașa pe tort a pus-o însuși „defensivul”, care a înscris golul de 5-2, de departe cel mai frumos din cele 7, cu o boltă senzațională peste tăntălăul de portar ieșit, el știe de ce, tocmai pe la 16 metri. Una peste alta, un meci superb, în care zău că la 3-2 elvețienii ne cam încălecaseră, de mă gândeam că blestemul n-a luat sfârșit. Am văzut un Cristiano Ronaldo de vis, dar și un Kaka a cărui prestație m-a făcut să regret o dată în plus că Ibrahimovici a încurcat drumurile, nimerind la Barcelona în loc să vină la noi, la Real. Oricum, cu tot cu „Ibra”, anul ăsta nu mai e anul Barcelonei, ci, ați ghicit, al Real-ului.
Știți care e însă ideea principală? Că Zurich, deși n-avea nici o șansă în fața Real-ului, a jucat totuși fotbal. De ăla adevărat. Adică deschis, ofensiv, spectaculos. N-au avut nici o secundă elvețienii intenția de a se băga cu dosul în poartă și de a încerca să ciupească un egal, eventual la zero. De unde a ieșit un meci minunat, cu 7 goluri. Când vom ajunge la o asemenea abordare, vom avea și noi o șansă la „primăvara europeană”. Se poate, chiar și așa, să nu ajungi în primăvară. Dar măcar lumea din tribune și din fața televizorului rămâne cu spectacolul. Acest 2-5 face mult mai mult decât un nenorocit de 0-0.