Deși aparent ușor de dat, un răspuns concret la această întrebare necesită câteva precizări de ordin pastoral, canonico-liturgic și duhovnicesc. Anii de pastorație ne-au arătat că pentru mulți dintre credincioșii noștri perioada Postului Păresimilor începe cu mărturisirea păcatelor și cuminecare. Continuă cu postire conștiincioasă și culminează în săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului cu o nouă spovedanie, urmată de împărtășire cu Trupul și Sângele Lui în cadrul Sfintei Liturghii, fie în Joia Mare, fie chiar în noaptea Învierii. Întrucât perioada Păresimilor concentrează în sine o mare încărcătură duhovnicească, iar rigoarea strădaniei lăuntrice a fiecăruia îl îndeamnă să se apropie de dumnezeiasca Euharistie mai des ca până acum, „programul” spiritual pe care tocmai l-am amintit constituie pentru ei o soluție acceptabilă.
Trebuie văzută însă motivația unei asemenea rânduieli. Pe fondul unor neputințe trupești, unii creștini se cuminecă la începutul postului deoarece atât îi țin puterile pentru înfrânarea alimentară presupusă de întreaga perioadă. Conștienți de rostul sfânt al postirii, însă neputincioși trupește, ei încearcă totuși să-I aducă lui Dumnezeu jertfa bine-plăcută a postului. Apoi, cerând smerit dezlegare de la duhovnic, își alină suferința cu mâncăruri de dulce, neuitând nici o clipă de postul sufletesc. Alții, iertat să ne fie!, imită această rânduială, în mod mecanic, din cu totul alte motive, unul dintre ele fiind comoditatea sau lipsa unui angajament total față de practica postului creștin. Pe de altă parte, în unele parohii întâlnim credincioși care, în timpul Păresimilor cel puțin, se împărtășesc săptămânal.
Se creează astfel o confuzie în rândul enoriașilor cu privire la frecvența spovedaniei și a împărtășirii în Postul Mare. Dincolo de unele situații care, așa cum am arătat, necesită pogorământul pastoral și canonic al Bisericii, Sfinții Părinți ne învață să avem o profundă conștiință euharistică, adică să râvnim la o cât mai responsabilă și deasă împărtășire, deplin încredințați că Mântuitorul Hristos, jertfit, înviat și înălțat în Sfânta Treime, Se unește cu noi cel mai mult prin Sfânta Împărtășanie. În acest context, precizarea crucială a Părinților, preluată cu sfințenie de la Sfântul Apostol Pavel (I Cor. 11, 27-31), îndeamnă la responsabilitate și autoexaminare morală înainte de actul împărtășirii.
„Cercetarea sinelui” sau pregătirea duhovnicească este, de fapt, singura și esențiala condiție care ni se cere, dincolo de perioadele mai lungi sau mai scurte ale anului bisericesc. Prin urmare, pregătirea prin spovedanie nu are o ritmicitate fixă, ci este impusă de conștiința fiecăruia, iar la împărtășire suntem chemați continuu în Postul Mare, mai ales prin rânduiala Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite „ca în cuget curat, cu față neînfruntată și cu inimă luminată, împărtășindu-ne cu aceste Dumnezeiești și Sfinte Taine, și printr-însele vii făcându-ne, să ne unim cu Însuși Hristos”.
(Pr. prof. drd. Marius Daniel CIOBOTĂ)
