Răspunsul logic ar fi că e de un singur fel: blocaj, și atât. Cauzele probabil însă că sunt multe, nenumărate, unele operând instantaneu, în timpul desfășurării ostilităților, iar altele pe termen lung, adesea permanent. Aici intră în discuție o sumedenie de factori, de la voință la condiția fizică, de la vârstă la mijloacele tehnice și tactice cu care operează sportivul. Și încă multe altele, inclusiv… starea vremii, așa cum spun comentatorii că s-a întâmplat în meciul dintre Halep și Azarenka, unii susținând că întreruperea datorată ploii ar fi favorizat-o pe Simona. Chiar dacă Azarenka avea în acel moment un game în față, să nu uităm că în cel întrerupt conducea Halep cu 40 – 15 și se afla la serviciu, deci era practic egal scorul general, fiindcă și la seturi era 1 – 1. Restul a fost doar logic, Simona Halep făcând, am mai spus-o, de departe cel mai bun meci din carieră. A venit apoi blocajul din semifinală, cel care mi-a sugerat și titlul de azi. Penetta a fost doar ea însăși, în timp ce Halep nu cred că a jucat la mai mult de 30% din ce arătase în meciul cu Azarenka. În mod evident se blocase psihic, pentru mine singura explicație fiind aceea că se temea și acum, ca și atunci, la Roland Garros, de marea performanță. Numai că de data asta avea în față un adversar pe deplin abordabil, aflat la ani lumină de Șarapova în privința calității jocului. Într-un fel, eșecul de acum al Simonei este pe deplin comparabil cu cel al Naționalei noastre de fotbal în 1994, când calitatea jocului și a lotului o îndreptățeau să câștige la pas Campionatul Mondial… numai că a bătut-o în sferturi Nimeni, adică Suedia. Despre blocajul psihic al lui Federer în fața lui Djokovici cred că s-ar putea scrie (și se vor scrie, sunt sigur) volume întregi de cărți de specialitate. În mod evident, Roger joacă cel mai frumos și mai eficient tenis și din istorie, și de azi. Dar doar până îi iese în cale Nole. Atunci totul se șterge. Rămâne doar un sportiv vulnerabil care, înainte de a fi bătut de adversar, are grijă să se bată singur.