De astăzi, respirăm ușurați

Aș fi ipocrită să spun că nu mă bucur să trăiesc ziua în care fumatul în spațiile publice este interzis. În urmă cu peste 10 ani am renunțat la fumat. Mult mai ușor decât aș fi crezut. Cu aceeași voință m-am abținut în ultimele luni să fac comentarii despre așa-numita lege antifumat, tocmai pentru a-mi proteja prietenii fumători deja frustrați de legea adoptată. N-ar fi cinstit însă, față de mine, să nu recunosc public faptul că văd această lege ca pe o reparație a unei nedreptăți și ca pe un pas către civilizație. Treaba cu încălcarea libertăților pe care ne-o flutură pe sub nas înverșunații fumători îmi pare frivolă și nedemnă de luat în seamă. Discutabile sunt alte chestiuni care țin de prevederile acestei legi sau de lipsa normelor de aplicare. Probabil tocmai pentru că printre legiuitorii înșiși există o parte consistentă care se opune cu vehemență acestei legi. Și totuși, nu înseamnă că dacă nu există norme de aplicare o lege poate să nu fie respectată. Iar pentru cei care vor spune că legile sunt făcute ca să fie încălcate, repet, de bășcălie suntem sătui. E cazul să ne luăm în serios, să înțelegem că nu e un capăt de lume că nu mai poți fuma într-o cârciumă decât în spațiile deschise. Fie că e o plăcere, fie că e o nevoie, fumatul e o chestiune personală. Aici suntem cu toții de acord. Ca urmare, așa cum fiecare ne deplasăm la toaletă pentru a ne satisface o nevoie personală, la fel putem face pentru a ne satisface și această nevoie personală de a fuma. Sigur, nu la toaletă, ci pe o terasă, de pildă. Nu văd de ce aș asista eu la vreuna dintre nevoile personale ale unui cetățean, oricât de prieten mi-ar fi acesta. E de înțeles că toate încercările fumătorilor de a găsi noi și noi argumente în favoarea lor se construiesc exact din dependența de care suferă. Iar dependența este definită tocmai prin faptul că cel ce o dezvoltă n-o recunoaște, n-o resimte ca pe o boală neapărat. Nu mă aștept, așadar, să conving pe cineva de necesitatea renunțării la fumat, înțeleg însă necesitatea unei legi antifumat: cu frumosul nu merge. Cu ultimele puteri, acum, înainte de 17 martie, s-au lansat spre dezbatere în spațiile publice virtuale tot felul de inadvertențe ale legii. Se caută nod în papură și cum nu e de mirare, tema se folosește chiar de către politicieni. Pentru candidații din acest an a apărut o nouă categorie socială, demnă de luat în seamă, fumătorii. Se uită însă că și nefumătorii votează, iar schimbarea, în general, e principala temă de campanie. Ca și politicienii, antreprenorii speculează momentul și aflăm că s-a descoperit un vaccin inovator care ajută fumătorii să se lase de acest viciu. Dar intru în altă zonă periculoasă în care vor arunca cu piatra adepții teoriei antivaccin, la care mi-e teamă că nu fac față. Să revenim deci la frumoasa zi de azi când putem răsufla ușurați. La propriu.