După mai multe proteste spontane, dascălii din întregul județ au hotărât declanșarea grevei generale începând de astăzi, pe termen nelimitat, manifestându-și astfel nemulțumirea față de autorități, care le-au oferit doar 30-50% din salarii.
Toate instituțiile de învățământ din municipiul Suceava, cu excepția Colegiului „Alexandru Ioan Cuza”, a Colegiului Național „Petru Rareș” și a grădinițelor cu program prelungit „Așchiuță” și „ABC”, își vor închide porțile până când cadrele didactice vor primi salariile integrale.
Profesorii din Moara, Stroiești, Dărmănești, Ilișești și Verești vor intra de mâine în grevă de solidaritate, fiind în modul acesta alături de profesorii din municipiu.
Se așteaptă ca și alte școli să intre în grevă
Conform declarațiilor făcute de Constantin Cernica, liderul Sindicatului Județean „Spiru Haret”, afiliat la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), de astăzi, în aproximativ 50 de instituții de învățământ din județul Suceava va fi întreruptă activitatea pe termen nelimitat. „Cel mai probabil, la școlile care intră în grevă de astăzi, în zilele următoare se vor alătura și altele, iar unde n-au fost strânse suficiente semnături pentru declanșarea grevei, profesorii vor apela la alte forme de protest”, a declarat Constantin Cernica.
Deși la începutul săptămânii situația în celelalte școli din zona Sucevei era una confuză, cadrele didactice din mai multe comune au declarat că vor intra în grevă de solidaritate. „Pe lângă cele 22 de instituții de învățământ din municipiul Suceava care intră de astăzi în grevă, profesorii din Moara, Stroiești, Ilisești și Verești ne-au anunțat că vor demara o grevă de solidaritate, susținând în modul acesta demersul profesorilor suceveni”, ne-a spus Dumitru Irimia, vicepreședintele Sindicatului Județean „Spiru Haret”.
Și profesorii de la Școala Nr. 4 din Suceava vor intra de astăzi în grevă, în pofida faptului că luni nu era finalizată lista cu semnături. „Am reușit să dăm sindicatului lista cu semnături și, la fel ca celelalte școli din municipiu și din județ, vom intra și noi în grevă. Cadrele didactice vor veni la școală, dar ore nu se vor face. E greva profesorilor, nu a elevilor, ei vor veni la școală”, ne-a spus Alexandrina Răileanu, liderul de sindicat al Școlii Nr. 4.
Nici profesorii de la CN „Ștefan cel Mare” nu vor merge de astăzi la școală
Profesorii de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” nu vor merge nici ei de astăzi la școală, deși sindicatul lor nu este afiliat Sindicatului Județean „Spiru Haret”. „În urma sondajului efectuat în rândul cadrelor didactice, doar patru profesori din colegiul nostru s-au pronunțat împotriva declanșării grevei, restul 50 au semnat pentru intrarea în grevă. Luni am anunțat greva, iar de astăzi suntem efectiv în grevă. Elevii au fost anunțați să nu vină mâine la școală, o parte din profesori vor veni dimineață, iar un grup de cadre didactice vor merge la Prefectură, pentru a discuta cu cei de acolo, în vederea găsirii unei soluții”, a declarat Costică Costan, liderul de sindicat al dascălilor de la Colegiul „Ștefan cel Mare”.
Profesorii de la Colegiul „Al.I. Cuza” nu intră în grevă de frică să nu fie penalizați
Profesorii de la Colegiul „Alexandru Ioan Cuza” nu au anunțat grevă generală, preferând alte metode de protest. „Profesorii de la colegiul nostru au decis să nu intre în grevă generală, după experiența neplăcută de anul trecut. În luna mai a anului trecut am decis, împreună cu colegii de la alte licee, să protestăm împotriva desfășurării bacalaureatului, până la urmă celelalte licee ne-au boicotat, noi am fost penalizați, ne-a fost reținut salariul pentru șase zile. Nu vrem ca această experiență să fie repetată, cel mai probabil vom avea și la liceul nostru greve spontane”, ne-a declarat Gheorghe Creangă, liderul sindicatului de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”.
Nici profesorii de la Colegiul Național „Petru Rareș” nu s-au pronunțat pentru declanșarea grevei generale, dar nu exclud alte metode de protest. „Ne-am consultat cu profesorii, majoritatea dintre ei s-au pronunțat împotriva declanșării grevei, probabil opinia lor se va schimba, în funcție de promptitudinea autorităților în rezolvarea situației create. Dar nu sunt excluse alte măsuri de protest”, ne-a spus Mihail Erhan, liderul sindicatului de la C.N. „Petru Rareș”.
Profesorii din zona Humorului încă mai cred în soluționarea problemei
Școlile din zona Gura Humorului afiliate sindicatului „Pro Educația” își vor desfășura astăzi activitatea în mod normal, ne-a informat Traian Pădureț, liderul de Sindicat din Învățământ și Protecția Copilului „Sfântul Andrei”. „Cu excepția Școlii Nr. 3 din Gura Humorului, acolo unde profesorii au semnat pentru declanșarea grevei și unde sunt cele mai mari insuficiențe la salarii, activitatea celorlalte instituții nu va fi afectată”, ne-a spus Traian Pădureț.
Deși Dumitru Irimia, vicepreședintele Sindicatului Județean „Spiru Haret” anunțase luni intrarea în grevă a Centrului Școlar „Sfântul Andrei”, directorul instituției, Mihail Ciocoiu, ne-a informat că școala nu va intra în grevă. „Profesorii de la Centrul Școlar «Sfântul Andrei» nu s-au pronunțat pentru declanșarea grevei, în instituția noastră nu există mari insuficiențe, iar cele existente vor fi cât de curând soluționate, am primit în sensul acesta asigurarea Consiliului Județean”, a menționat Mihail Ciocoiu.