Sunt cîteva zile bune de cînd plîng și iar plîng. Plîng dimineața, la amiază și seara, gargarisindu-mi sughițurile grele de durere. Plîng uneori și-n somn, riscînd să mor înecat cu viiturile de lacrimi.
Plîng, solicitîndu-mi batistele ca pempărșii bebelușilor. Plîng, molipsindu-mi pereții apartamentului cu igrasie, din cauza umidității exagerate pe care o produc.
Plîng și-n veci neconsolat voi rămîne. Plîng și mereu voi ploua cu lacrimi cardiace. Plîng pentru că irepetabilul guru Bivolaru ne-a lăsat țara și inimile de izbeliște.
Ce tristă va fi viața fără el, ce clăpăugă ne va fi orientarea în timp și spațiu. Ce-o să ne facem fără clarviziunea lui, fără farmecul lui, slinos doar atîta cît să-i stea bine?
***
Să nu credeți că-s unicul plîngăcios. |ntr-o zi, am zărit-o pe doamna judecătoare Lungu, la volan, în trafic, dînd apă la hamsteri. Plîngea cu artă: un uscător japonez îi curăța parbrizul ochilor, pregătind partitura noilor deversări sărate.
Dar nici alte fete, rămase în pană de mentor, nu stau cu lacrima pe sîrmă, la uscat. Cine se va mai izbi frontal de ele, cu oiștea sexăpilului? Cine le va mai integra în absolut? Cine? – răspundeți pentru numele lui Dumnezeu! Cine?
Ah, adio, adio, guru drag! Ai zbughit-o în Suedia, cu tot cu orgasmele cosmice, cu care tu ne îndestulai! De-acum încolo, vom avea parte doar de orgasme județene, orășenești sau chiar sătești! Asta merităm, dacă n-am știut să te prețuim!
