De-a anticipatelea

Din 2005, nu mult după ce președintele-jucător s-a instalat la Cotroceni, de unde reușește sistematic să impună pe scena politică principalele teme de discuție – în dezbaterea publică a apărut obsesiv ideea organizării alegerilor parlamentare anticipate. Până acum, această idee, întoarsă pe toate fețele de politicieni și de analiștii politici, susținută de unii, respinsă de alții, nu s-a concretizat. Mai mult, merită evidențiat faptul că, așa cum rezultă – de altfel- din sondajele de opinie, cetățeanul nu a prea fost interesat de această chestiune. Vorba ceea : ,‚Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”. Dar, repet, ideea a fost mereu enunțată, de unii sau de alții, la început de președinte și de partidele arondate, acum de PSD și, cu jumătate de gură de PNL. Ce mai tura-vura, asistăm la o adevărată joacă de-a anticipatelea, Dacă o ținem tot așa, peste ani, se va scrie în dicționare și despre anticipate ca despre „baba oarba” : un vechi joc interactiv, din tradiția poporului nostru.
În ceea ce mă privește, atâta vreme cât pentru a ajunge la alegeri anticipate trebuie parcurs, potrivit Constituției, un lung și complicat parcurs, ce trece de mai multe ori prin parlament și pe la președinție, cred că este puțin probabil să asistăm, prea curând, la un astfel de eveniment. Este improbabil ca majoritatea parlamentarilor să accepte să își scurteze, introducând cu propria mânuță bilele în urnă, durata mandatului. Așa cum s-a văzut de nenumărate ori, parlamentarul român votează, mai degrabă, potrivit propriului interes decât felului în care îi dictează liderul de partid sau cine știe ce rațiuni legate de interesul general. Ori interesul personal spune fiecăruia să își conserve scaunul pe întreaga durata a mandatului pentru a se putea bucura la bătrânețe de „binemeritata” pensie de parlamentar. Bașca, alegeri înainte de vreme, înseamnă că, pentru a-și putea păstra poziția, domnul parlamentar va trebui să își bage, mai devreme, mâna adânc în buzunar pentru finanțarea campaniei electorale. În plus, trecerea la sistemul de vot uninominal produce fiori multora dintre parlamentari, îndeosebi celor obișnuiți să fie parașutați de la București în provincie.
Acum, PSD-ul, prin vocea, din ce în ce mai puțin convingătoare – inclusiv în propriul partid – a președintelui său, cere demisia guvernului în vederea organizării de alegeri anticipate și comasarea acestora cu alegerile locale. Cred că domnul Geoană este pe punctul de a târî partidul într-o prostie aproape la fel de mare ca aceea a suspendării președintelui. Spun aceasta pentru că un astfel de scenariu nu face altceva decât să ridice mingea la fileu președintelui Băsescu care, în astfel de situații, știe să puncteze necruțător. Chiar dacă guvernul Tăriceanu pleacă de bunăvoie sau cade în urma unei moțiuni de cenzură, președintele este cel care numește un nou prim-ministru (ghici de la ce partid) și care, presupunând că de două ori guvernul propus de acesta cade în parlament, poate, dar nu este obligat, să ia decizia dizolvării parlamentului în vederea anticipatelor. Sigur, este treaba PSD-ului să decidă ce are de făcut și ce este mai bine pentru sine.
Vreau, însă, să arăt că ideea comasării alegerilor parlamentare cu cele locale este contraproductivă pentru evoluția democratică. Amestecarea problematicilor locale cu cele naționale nu conduce decât la accentuarea confuziilor și nedumeririlor din mintea cetățeanului, la împiedicare acestuia de a decide în cunoștință de cauză. Mai mult, trecerea la votul uninominal pentru desemnarea parlamentarilor nu și-ar putea dovedi presupusa eficiență. Închipuiți-vă, în ipoteza că voința PSD-ului va deveni realitate, că, undeva în luna iunie a acestui an, vă prezentați la secția de votare. Vi se vor oferi, nici mai mult nici mai puțin, șase buletine de vot (pentru primar, consiliul local, președintele consiliului județean, consiliul județean, Camera Deputaților, Senat). Nu este oare prea mult ?