Într-o lume în care oamenii își schimbă reședințele des, iar imobiliarele au devenit afacere rentabilă, mai există și persoane statornice. Alex Baker, din Portsmouth, Marea Britanie, locuiește în aceeași casă din 1911, de când s-a născut. A trecut aproape un secol și nici prin gând nu i-a trecut vreodată să se mute. La cumpărare, locuința a valorat 130 de lire, iar acum Baker ar putea să ia pe ea 130.000 de lire. Însă prețul și ideea de schimbare nu-l tentează câtuși de puțin pe longevivul Alex. „Aici mă simt acasă de atâta timp, de ce să mă mut?”, a declarat proprietarul.
Cum să renunțe britanicul la cuibul său, încărcat de amintiri? Aici și-a crescut copiii, alături de soția sa, Edith, în vârstă de 89 de ani, împreună au depășit momente grele și tot aici a crescut și el, întrucât locuința este moștenire de familie. Mai întâi a aparținut unchiului său, apoi părinților lui Alex, iar în cele din urmă a moștenit-o el. Ca să-și crească odraslele, Alex nu s-a rușinat să înceapă munca de jos. A lucrat mai întâi precum cărăuș, iar apoi a făcut rost de un job, într-un magazin. Bătrânul Baker își amintește că se descurcau greu cu banii. „Lunea dădeam cele mai bune haine și cea mai bună încălțăminte la amanet și apoi le recuperam vinerea”.
Alex și Edith, care au cinci nepoți și zece strănepoți, tânjesc acum după vremurile apuse. În viziunea lor, modernitatea nu este totul, ceea ce contează este prietenia și traiul în comunitate, care acum sunt două lucruri pe cale de dispariție.
„Cheia de la casă era mereu în ușă și oricine voia să intre la o ceașcă de ceai, era binevenit. Dacă ieșeam în stradă, întotdeauna găseam pe cineva cu care să stau de vorbă. Nu ca acum: ies afară și o săptămână întreagă nu găsesc un vecin cu care să schimb un cuvânt”, a spus Baker pentru Mirror.(antena 3.ro)






