Pe vremea când eram junior la Poiana Câmpina (altă echipă care cred că a dispărut fără cale de întoarcere, în pofida unor vremuri în care chiar conta în Divizia B și era mai mereu în lupta pentru promovare în anii ’60 și ’70) am avut în mai multe rânduri ocazia de a face măcel cu adversarii, noi fiind an de an printre fruntașii campionatului național de juniori (în care jucau, pe criterii geografice, amestecate echipe din diviziile A, B și C), alte cluburi, de obicei dintre cele proaspăt promovate, improvizând peste noapte echipe de juniori, că așa le obliga regulamentul. Îmi aduc aminte de un meci în care întâlneam Șoimii Buzău, într-un an în care noi ieșiserăm vicecampioni, iar Șoimii promovase din campionatul județean în B. Ăia erau niște copiluți de 12-13 ani, noi săriți toți de 17. La pauză conduceam cu 14 – 0, iar în repriza a doua, pe la o bucată, a venit la mine arbitrul de centru și m-a întrebat: „Căpitane, cât e scorul: 23 sau 24 la 0, că le-am pierdut șirul!?”. Îmi era o milă cumplită de copilașii ăia, așa că l-am rugat pe arbitru să scrie 23 și să lase scorul acolo, indiferent câte o să mai înscriem. Așa a și făcut, iar la urmă mi-a mulțumit pentru gest, deși am căzut amândoi de acord că nu era tocmai corect. Mă gândesc, de 3 zile încoace, la ce o fi în sufletul copiilor ăstora trimiși la Timișoara drept carne de tun pentru a încerca să mascheze (de ce?, pentru cine?, cu ce perspectivă?) groaznica realitate din fotbalul sucevean: aceea că un management de rahat, o lipsă de implicare vecină cu trădarea, un sictir adresat întregii populații a municipiului și a județului, o nepăsare criminală și încă multe altele, încă mai grave, toate acestea au făcut să ne lepădăm de Liga a II-a ca de satana. De ce? Cum a fost posibil? Cum dracu’ de s-au adunat datorii? Cum de nu s-a găsit soluția subvenționării, dacă tot erau datorii, pentru ca din subvenționare să se achite totuși datoriile? Indiferent cine și ce ar zice, mă simt luat de prost când mi se spune că echipa avea bani aprobați, dar urma să-i primească numai după ce achita nu știu ce din cei… pe care nu-i avea!!! Eu sunt printre cei care, concret, au adus Foresta de Divizia A la Suceava, cu 20 de ani în urmă. Să nu-mi spună nimeni că după 20 de ani nu se poate ține măcar o echipă în Liga a II-a. Iar cine i-a trimis pe copii la Timișoara să meargă să se caute la doctor.