An cu grâu mult. Recolte amețitoare. Primele combine intrate în lanurile din sud au întâlnit opoziția dârză a unei armate strânse rânduri-rânduri. Ca-n legendele cu Darius, înotând în pădurile de spice de peste Dunăre. Ca-n colindele care vorbesc de paiul „înalt cât trestia”, cu „spicul cât vrabia”. N-am mai văzut de mulți ani așa lanuri compacte, frumoase, neatinse de neghină și buruiană. Nici porumbul, verde-întunecat, nu absentează dintr-o competiție a recoltelor mari.
M-am nimerit într-o dimineață lângă un lan de floarea-soarelui de lângă Buzău, de acolo de unde începe să urce Moldova. Trezite din noapte și spălate de roua dimineții, toate talerele cu corola galben-aurie și miezul maroniu deschis primeau binecuvântarea soarelui.
Venind din direcția astrului zilei, pe o potecă străjuită de flori de drăgaică, trăiam senzația că fețele aurii ale lanului mă privesc. Floarea-soarelui se uita la mine cu o mie de ochi de codană, iar eu, intimidat, i-am coborât în ierburi și-n pământ. Ce înseamnă toată această bogăție dintr-un an agricol care îl urmează pe cel secetos, arat de inundații, batjocorit de grindină, care a fost 2007?
Ieri m-am nimerit lângă unul din puținii fermieri români americani de la noi, doctorul Mihai Petcu, stăpânul celei mai mari ferme de vaci de lapte de lângă București și al unor largi terenuri agricole cultivate, între altele, cu grâu. Primele remorci descărcau deja în silozuri grâul nou. Încă umed, încă tânăr, încă înrourat.
Vă bucurați de grâu, îi spun doctorului Petcu! E tonic să ai o asemenea recoltă. Ce se va întâmpla cu ea? Ce va aduce această recoltă țăranului român?
Răspunsul reputatului specialist m-a șocat. Sărăcie, spune el. Anul trecut, kilogramul de grâu era cumpărat cu zece mii de lei vechi. Acum oferta marilor angrosiști, a panificatorilor este de patru mii lei pe kilogram. În lei noi, asta înseamnă o coborâre de la un leu pe kilogram la 0,4 lei. Vă așteptați să scadă prețul pâinii? Dacă aceasta vă e așteptarea, vă dau o veste rea: vă înșelați, spune fermierul Petcu. Așteptați degeaba. Pâinea se va vinde la același preț.
Socotesc în cap ce știu eu despre pâinea din magazin. Niște franzele mici, cu tărâțe sau graham, de circa 250 de grame, costă 12.000 și 16.000 lei vechi. O pâine de un kilogram ar costa deci în jur de 50.000 lei vechi. Cine umflă prețul, cine saltă potul? Fabricantul, probabil, și nu în cele din urmă, negustorul din magazin. Țăranul rămâne mai departe cu sărăcia. Istoria îl trage mereu în piept.
Recolta mare, spune doctorul Petcu, îl îndeamnă, în lipsa spațiilor de depozitare și pentru a evita riscul degradării, să vândă repede. Să vândă ieftin. Cu alte cuvinte, de 0,4 lei sărăcie. Țăranul vinde și cumpără sărăcie.
Prețul stabilit de marii șnapani ai pieței pâinii, din faza grâu și făină până în faza franzelă, nu acoperă prețul lucrărilor de arat, discuit, semănat, fertilizat, ierbicidat și, firește, pe cel al seminței. Țăranul își vinde și cumpără sărăcia. Aceeași sărăcie din vremea lui Gheorghiu Dej și Ceaușescu, aceeași sărăcie din perioada fanariotă, sărăcia lui lucie și ancestrală. Îl poate salva Guvernul? Îl poate salva Președinția care organizează niște seminarii seci despre scumpirea aberantă a energiei?
Românul cumpără cea mai scumpă energie din Europa cu toate că, în măruntaiele pământului, se mai găsesc petrol și gaze. Se ieftinește grâul și se scumpește curentul electric extras din gârlele naționale. Din Lotru, din Olt, din Argeș. Curent extras și din gârla europeană a Dunării. Se ieftinește grâul, dar nu se ieftinește pâinea. Paradox al tranziției sau porcărie a șnapanilor pe care țăranii sunt nevoiți s-o tolereze și s-o înghită?
În unii ani, hectarul de grâu produce în jur de o tonă de recoltă. Anul acesta, primele hectare tunse de combine au dat câte patru și șase tone. Grâu mult cu toate că jumătate din câmpiile române au rămas necultivate. Grâu cât să hrănim toată Europa. Grâu puțin pentru a ne hrăni pălmașii câmpului.
