DD, blestemul inițialelor?



Nu mi-a venit să cred când l-am auzit luni pe Nașu Sandu în direct la Radio Sport Total FM. Vestea cu trimiterea în judecată a sa și a lui Corleone Mitică încă nu explodase. Dar capii fotbalului românesc știau ce va urma. Dragomir a plecat deja în concediu, în timp ce Sandu a simțit nevoia să iasă în public. Și nu s-a expus niciunui risc, așa cum mi s-a părut la prima vedere. Căci interlocutor îi era venerabilul Dan Dumitrescu, fost ofițer de presă al Stelei pe vremuri, deci obligat de funcție să se aibă bine cu împărăția. Ce a urmat a fost de neînchipuit. Domnu’ Dan a fost pe post de ridicător, ca pe vremuri, la emisiunile comuniste. O periere de-aia scabroasă, imposibil de digerat de orice om normal. Măcar Horia Ivanovici e mai șmecher, îi mai păcălește pe cei slabi de înger cu unele întrebări aparent incomode. Concret, într-o intervenție consistentă în direct, Nașu n-a fost deranjat cu nici o întrebare despre subiectul cel mai arzător, vizitele dese la DNA pentru explicații pe marginea dezafilierii Universității Craiova. Asta mi se pare o mare înfrângere pentru un ziarist, dar poate n-am asistat la un act jurnalistic, poate a fost un advertorial și nu mi-am dat seama. În schimb, am putut afla ce om providențial este Mircea Sandu pentru fotbalul românesc. La puține ore, poate chiar minute, după acest pseudointerviu a irumpt în presă trimiterea oficială în judecată a lui Nașu și Corleone sub acuzația de abuz în serviciu (și altele) în cazul U Craiova. Aproape imediat după ieșirea din emisie a Nașului, a urmat alt moment antologic. În direct a intrat un ascultător, acesta începând să-l acuze pe Sandu de toate cele pe care le știm cu toții. Ce-mi făcea în acest timp domnu’ DD? Îl apăra pe Nașu mai bine decât ar fi făcut-o Nașu însuși! Iar pentru că ascultătorul nu se pierdea cu firea și răspundea coerent și la fel de vehement indiferent de încercările ziaristului, acesta din urmă și-a cam pierdut răbdarea, renunțând la persoana întâi plural și vorbind mai repezit. A salvat situația celălalt radiofonic aflat în studio, rapidist declarat, care l-a recunoscut pe Constantin Dudu Ionescu, membru în Clubul Aristocratic Rapid și fost dregător pe la sfârșitul anilor 90. Tonul lui DD s-a îndulcit brusc și măcar așa a putut fi tolerată critica la adresa Nașului în studioul Radio Sport Total! Culmea ironiei, știți cum se numește emisiunea cu pricina? Execuții în direct! Te umflă râsul de atâta intransigență…