David Sassoli a fost ales președinte al Parlamentului European

Politicianul italian David Sassoli a fost ales, miercuri, în funcția de președinte al Parlamentului European, afirmă surse europene citate de cotidianul Le Figaro.
În vârstă de 63 de ani, David Sassoli, membru al Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților, a obținut 345 de voturi în a doua rundă electorală. Jan Zahradil a obținut 160 de voturi și Ska Keller 119.
David Sassoli ar urma să aibă un mandat de doar doi ani și jumătate, iar a doua parte a conducerii legislaturii ar putea fi transferată unui membru al Partidului Popular European (PPE, centru-dreapta).

Recomandări

Ovidiu Donțu a fost ales președinte al Organizației Județene Suceava a partidului Alianța Renașterea Națională

Ovidiu Donțu a fost ales președinte al Organizației Județene Suceava a partidului Alianței Renașterea Națională

Nistor Tatar a fost ales președinte al PSD Rădăuți într-o ședință în urma căreia candidatul la primărie Traian Andronachi nu mai are nicio funcție