David: Nu avem elemente care să conducă la ideea că MIRA a avut o implicare în cazul interceptăilor



Ministrul Internelor și Reformei Administrative (MIRA), Cristian David, a declarat, marți, că nu există elemente care să conducă la ideea că instituția pe care o conduce a avut vreo implicare în cazul interceptării discuțiilor telefonice între procurorul Nastasiu și Omar Hayssam.
„Până la acest moment nu avem elemente care să conducă la ideea că MIRA a avut o implicare în acest dosar”, a precizat Cristian David, răspunzând unor întrebări legate de solicitarea făcută de președintele Comisiei de control al activității SRI, Radu Stroe, privind cazul interceptărilor.
Ministrul, prezent la evaluarea activității Jandarmeriei în 2007, a explicat că la MIRA se desfășoară o verificare a aspectelor semnalate de Radu Stroie.
Președintele Comisiei de control al activității SRI, Radu Stroe a solicitat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că MIRA, Poliția de Frontieră, SRI și CSAT ar trebui să se sesizeze în legătură cu afirmațiile din transcriptul discuțiilor telefonice între procurorul Ciprian Nastasiu și Omar Hayssam și să informeze opinia publică, media și comisiile parlamentare de resort, SRI sau SIE, după caz.
El a mai spus că, personal, respinge acuzația potrivit căreia l-ar fi „albit” pe Omar Hayssam, bazându-se pe documentele oficiale pe care le are din partea SRI.
Totodată, Stroe a cerut SRI să-i comunice dacă convorbirile telefonice dintre procurorul Ciprian Nastasiu și Omar Hayssam au fost interceptate de instituție și dacă au existat mandate pentru acestea.
Parlamentarul a precizat că a transmis, în acest sens o scrisoare directorului SRI, George Maior în care mai cere și alte clarificări legate de convorbirile Nastasiu-Hayssam.
În același caz, Stroe a solicitat ca procurorul general al României să discute cu procurorul Nastasiu în legătură cu transcriptul discuțiilor telefonice cu Omar Hayssam, pentru a afla cine este personajul „Profesorul”.
Agenția MEDIAFAX a făcut publice, marțea trecută, transcrierile convorbirilor telefonice dintre Omar Hayssam și procurorul Cirpian Nastasiu. din care rezultă că sirianul a părăsit România la bordul unui avion, și nu cu un vas, așa cum se credea.
Sirianul Omar Hayssam i-a declarat telefonic procurorului DIICOT, Ciprian Nastasiu – care l-a deferit justiției pentru răpire – că a plecat din România „ca un domn, cu capul sus, la costum, aranjat, parfumat”, cu ajutorul unui pașaport cu identitate falsă și alt „look”, de pe Otopeni.
Hayssam – judecat pentru răpirea a trei jurnaliști români în Bagdad, a fugit din țară în iunie 2006 – sugerează, în cadrul unor convorbiri cu Nastasiu, că plecarea sa a fost aranjată la vârf, totul fiind legat de un personaj misterios, numit „Profesorul”.
Întrebat de starea de sănătate, Hayssam se văicărește și spune că sunt niște măgării comentariile privind faptul că nu ar fi bolnav, chestiune speculată, spune acuzatul, de zona politică.
„Ăstea sunt niște măgării, că altceva nu pot fi… Pe scena politică vrea s-o folosească. Dar, părerea mea, cum a procedat Profesorul foarte bine, că a sărit la gâtul lor chiar dacă și-a sacrificat niște oameni pe care, în afară de șeful dumneavostră (Ilie Botoș-n.r), meritau ei”, spune sirianul.
Din acest moment, discuția gravitează în mare măsură în jurul misteriosului personaj numit de sirian „Profesorul”. Despre acesta, Hayssam insinuează că avea calitatea de a-l demite pe Ilie Botoș din funcția de procuror general al României. Mai mult, sirianul spune că „Profesorul” a sacrificat niște oameni, dând de înțeles că misteriosul personaj denumit astfel este chiar președintele Traian Băsescu.
„O să vorbim multe și chestiunile ălea cu … măgăria aia când a venit Profesorul că au dejucat un atentat la viața lui, că au făcut, că au dres, toate sunt niște minciuni”. (În 24 ianuarie 2006, când Băsescu se afla în vizită la Focșani, un telefon anonim anunța prezența unei bombe în Prefectura Vrancea, dispozitivul găsit nefiind periculos, susținea SRI-n.r.).