Genul cuprinde aproximativ 30-40 de specii de ferigi mereu verzi, originare din Asia, Africa, Noua Zeelandă și Europa Meridională. Davallia canariensis este originară, după cum sugerează și numele, din Insulele Canare. Este vorba despre o plantă ce se pretează în special cultivării în apartament sau în seră. Este formată din smocuri de tulpini subțiri, ce cresc apropiate una de alta și care au frunze de culoare verde deschis, uneori lucioase. La baza tulpinilor se dezvoltă rădăcinile, care cresc de cele mai multe ori deasupra pământului și care sunt acoperite cu un puf maroniu. Aceste plante au o dezvoltare destul de lentă și ajung la o înălțime de 40-50 de centimetri. Preferă ghivecele largi și nu foarte înalte.
Creșterea plantei
Davallia canariensis iubește locurile destul de luminoase, dar ferite de razele directe ale soarelui. În special în anotimpurile calde, are nevoie de umbră. Poate suporta și temperaturi de trei-patru grade Celsius. Vara poate fi mutată în grădină sau pe balcon, dar trebuie să stea la adăpost de soarele puternic și de vânt. Toamna, Davallia canariensis trebuie mutată din nou în interior și pusă într-un loc cu luminozitate medie. Această specie de ferigă are nevoie de apă din abundență în mod regulat, pe tot parcursul anului. Solul trebuie menținut umed, însă nu în exces. Este recomandată și creșterea umidității ambientale prin vaporizarea de apă distilată asupra frunzelor. O dată la 15-20 de zile este indicată administrarea de îngrășământ pentru plante verzi, pentru a favoriza dezvoltarea abundentă a frunzelor. În ceea ce privește solul, Davallia canariensis, la fel ca alte specii de ferigi, preferă solurile acide, nisipoase și foarte bine drenate.
Înmulțire, paraziți și boli
Înmulțirea se realizează de regulă primăvara, prin desprinderea de tulpini, având grijă ca acestea să fie separate cu o parte de rădăcină. Noile plante obținute se pun imediat în ghivece, evitând să fie utilizate vase de dimensiuni excesive. Aceste ferigi se pot reproduce și prin spori, însă această modalitate este extrem de rar practicată în cazul cultivării în apartament.
Davallia canariensis poate fi atacată de afide, coșenile și de musca albă. În cazul în care observați prezența acestor paraziți, folosiți insecticide ce se amestecă în apă și evitați-le pe cele care se pulverizează deoarece, de cele mai multe ori, dăunează frunzelor. Căderea lor este un semnal că planta nu este bine hidratată.