Sute de dosare penale pentru fel de fel de infracțiuni, de la furt, viol, morți suspecte, infracțiuni la regimul rutier etc., zac pe birourile polițiștilor și nu pot fi soluționate, deși cercetările au fost finalizate de mult.
În această situație, întâlnită la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, s-a ajuns din cauza datoriilor foarte mari înregistrate către Serviciul Județean de Medicină Legală (SJML), în prezent datoria fiind de aproximativ 500.000 de lei (5 miliarde de lei vechi).
Pentru că de la București banii vin cu țârâita, iar bugetul IPJ Suceava s-a subțiat semnificativ în ultima perioadă, polițiștii nu mai au de unde plăti serviciile medicilor legiști, fie că e vorba de necropsii, examinări psihiatrice, alcoolemii, examinări persoane sau analize toxicologice.
În condițiile neachitării serviciilor, SJML Suceava nu poate elibera documentele solicitate de poliție și, fără acestea, dosarele nu pot fi soluționate.
Adjunctul inspectorului șef al IPJ Suceava, comisarul șef Viorel Onea, a declarat, ieri, că nu se pune problema neplății prestațiilor medicilor legiști în cazul infracțiunilor grave, acolo unde, pentru soluționarea cât mai urgentă a dosarelor, e nevoie numaidecât de concluziile scrise ale SJML.