Dacă sucevenii nu vor face o prioritate din plata facturilor la încălzire și apă caldă, trebuie să se aștepte ca într-o zi aceste servicii să nu le mai fie asigurate. Un semnal de alertă în această privință a fost lansat ieri de primarul Sucevei, Ion Lungu, care s-a arătat îngrijorat de faptul că datoriile populației au crescut în ritm alert, ceea ce ar putea determina oricând furnizorul de căldură să ia o măsură radicală.
„Oamenii trebuie să-și facă o prioritate din plata facturilor la căldură, apă caldă și apă rece, la fel cum au ca prioritate plata energiei electrice sau a gazului. Trecem printr-o perioadă foarte grea și în măsura în care nu vor fi controlate lucrurile, acest bulgăre de zăpadă, datoriile la noua societate, vor crește de la o lună la alta, până nu se va mai putea face nimic”, a declarat Ion Lungu.
Acesta a dat ca exemplu luna decembrie 2013, pentru care factura pentru căldura furnizată populației a fost de 4,6 milioane de lei, în vreme ce încasările au fost de numai 1,1 milioane de lei.
„În ritmul ăsta e clar că nu are cum să meargă treaba. Normal ar fi să se plătească factura curentă și ceva din restanță, dar cum nu se întâmplă așa ceva, datoriile cresc de la o lună la alta. Problema e una de mentalitate, oamenii nu au o prioritate din a plăti factura la încălzire. Până într-o zi, când vor vedea că așa nu mai merge. Nu vine nimeni să bage bani grămadă să facă o centrală nouă, să suporte cheltuielile de funcționare a ei, fără să recupereze banii investiți. Să nu uităm că noua centrală poate funcționa și în condensație, adică nu e obligatoriu să producă energie termică, ci poate să o producă doar pe cea electrică”, a adăugat edilul sucevean.
Subvențiile, mai mari decât plățile
Acesta a dat ca exemplu valoarea subvențiilor plătite de municipalitate în această iarnă, care este aproape egală cu plățile făcute de populație, deși primăria trebuie să acopere 30% din costul gigacaloriei. Mai exact, din costul de producție și distribuție a energiei termice, 82 de lei sunt suportați de Primăria Suceava, în vreme ce populația plătește 185 de lei pe gigacalorie.
„Sper ca și populația să fie receptivă, să plătească mai mult la Termica, pentru că nu este de glumă.
În continuare facem și noi eforturi să achităm subvențiile pentru căldura furnizată populației, mai avem de achitat patru milioane de lei (40 de miliarde de lei vechi), dar populația trebuie să mai dea 22 de milioane (220 miliarde lei vechi). Asta în condițiile în care persoanele cu venituri mici mai au și subvenții de la stat, chiar și de 90%, dar și ajutoare financiare de la primărie”, a adăugat șeful municipalității sucevene.
Apel către Termica, să plătească facturile către producătorul de energie termică
O altă problemă care ar putea duce la oprirea căldurii și apei calde pentru cei racordați la sistemul centralizat din municipiul Suceava o reprezintă faptul că noului producător de energie termică nu i s-au plătit facturile emise pentru gigacaloriile furnizate.
Mai exact, la Bioernegy a ajuns doar 18% din valoarea facturilor restante, încât nu este achitată nici măcar prima factură emisă, din noiembrie 2013.
„Termica este în insolvență, municipalitatea nu mai controlează deloc lucrurile acolo. Deciziile de acolo, conform legii, sunt luate de administratorii speciali, de administratorii judiciari și de creditori. Dar cei care iau aceste decizii trebuie să înțeleagă că Termica și Bioenergy sunt legate una de alta. În măsura în care se întrerupe furnizarea de energie termică de la producător, nici Termica nu va mai avea ce transporta, rămâne fără obiectul muncii” a spus Ion Lungu, care consideră că ar fi corect ca jumătate din banii care se încasează la Termica să meargă la Bioenergy și jumătate să și-i oprească, pentru cheltuielile de funcționare. Și în acest caz, cheia problemei ține tot de restanțele foarte mari ale populației, de 220 de miliarde de lei vechi, care au înglodat Termica în datorii, încât o bună parte din încasările actuale merg către creditori, ale căror interese sunt reprezentate de administratorii judiciari de la Termica.
Îngrijorător
Datoriile la încălzire ale populației, „bulgărele de zăpadă” care poate declanșa o catastrofă
