Datoriile la Fondul pentru Mediu totalizează peste 16 milioane de lei



Datoriile către Fondul pentru Mediu depășesc 16 milioane de lei noi, dintre cei 271 de debitori, 25 având obligații restante mai mari de 100 de mii de lei, a informat, miercuri, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor.
Potrivit sursei citate, în evidența Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), datoriile celor 25 de societăți comerciale totalizează 13 milioane de lei noi. Totodată, alte 80 de societăți au datorii sub 100.000 de lei, totalizând 2,57 miloane de lei, iar restul de 166 au restanțe de doar 430.000 de lei.
În 2005, valoarea totală a încasărilor la Fondul pentru Mediu a fost de 1.500 de miliarde de lei, sumă cu 24,37 la sută mai mare decât valoarea încasărilor prognozate conform bugetului de venituri și cheltuieli al AFM pentru anul trecut. Încasarea totală la data de 31 decembrie 2005 a fost cu 64,72 la sută mai mare decât în 2004 și cu 116, 49 la sută mai mare decât în 2003.
Pentru creșterea gradului de colectare a creanțelor la bugetul Fondului pentru Mediu, AFM a luat mai multe măsuri privind inventarierea creanțelor avute de către persoanele fizice și juridice și comunicarea către debitori a obligațiilor de plată, aplicarea măsurilor legale de recuperare a obligațiilor restante, identificarea de noi contribuabili prin încheierea de protocoale de colaborare cu diverse instituții, precum și cooperarea cu Garda Națională de Mediu pentru intensificarea activității de inspecție la sediul contribuabililor.