Restanțe

Datoriile însumate ale primăriilor sucevene au ajuns la 1.500 de miliarde de lei vechi

Cătălin Nechifor: „Cu tot regretul, cred că 2013 va fi un an destinat mai degrabă plății de arierate”

Primăriile sucevene vor trebui să se concentreze în acest an pe plata arieratelor și mai puțin pe dezvoltare. Acesta este mesajul pe care președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, l-a transmis ieri primarilor în urma întâlnirii pe care a avut-o cu aceștia în sala mare a Palatului Administrativ.
Nechifor a arătat că datoriile însumate ale unităților administrativ teritoriale ating 1.500 de miliarde de lei vechi, cifră care include arieratele, dar și alte datorii, precum cele pentru lucrări executate și nefacturate. „Dacă în decembrie 2012 aveam o estimare a datoriilor din partea primăriilor la circa 220 de miliarde de lei vechi, ne-am trezit acum la o sumă de 1.500 de miliarde de lei vechi. Oare e cea finală? Oare mai sunt facturi care nu s-au înregistrat? Mă gândesc că da, și atunci, cu tot regretul, cred că 2013 va fi un an destinat mai degrabă plății de arierate. Chiar dacă lucrul acesta va fi resimțit negativ de noi și de locuitori, totuși anul viitor, dacă plecăm din start cu datorii spre zero, cu arierate cât mai puține, vă dați seama că vom avea posibilitatea să avem într-adevăr un an destinat dezvoltării, mai ales și prin prisma faptului că începând din 2014 vor fi derulate și acele programe europene pe componenta 2014-2020. În felul acesta nu văd altă soluție decât ca anul viitor să fie dedicat dezvoltării, iar în acest an să începem să facem curat, pentru că foarte mulți ani – 2008, 2009, 2010, 2011 – nu s-a întâmplat nimic, cu toate că totuși au venit bani, dar nu i-am regăsit în a stinge aceste datorii”, a spus Nechifor.
Președintele Consiliului Județean le-a mai transmis primarilor ca în acest an să finanțeze în limita posibilităților doar acele investiții care sunt într-un stadiu avansat de execuție.

Recomandări

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Nemărginirea iertării dumnezeiești și micimea iertării omenești, aduse în atenția sucevenilor la Catedrala Arhiepiscopală

„Omul este veșnic dator lui Dumnezeu” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic în Duminica a XI-a după Rusalii

La opt adrese din Suceava, Fălticeni și Șcheia figurează 162 de firme cu datorii de 60,5 milioane de lei la bugetul de stat