Datini și obiceiuri pascale

Datinile de Paști sunt numeroase și ele se leagă de unele aspecte ale celebrării pascale în forme popular-creștine. Noaptea Învierii fiind un timp al vegherii, nu se doarme și nu se stinge lumina prin case până dimineața. Lumina de la biserică se duce aprinsă până acasă, apoi se păstrează pentru anumite practici din timpul verii. În unele sate, cu lumina aceasta și cu mâțișoarele de la Florii se îndepărta mai demult grindina.
În sec. al XVII-lea, diaconul Paul de Alep scria: „După ieșirea de la Liturghia din ziua aceea, copiii nu au încetat toată noaptea să bată toaca de lemn și de aramă, după obiceiul lor, pentru că oamenii nu dorm deloc în timpul acestei nopți de Paște. Copiii din fiecare mahala și din fiecare uliță se adunau la mănăstirea sau la biserica din mahalaua lor, aprindeau focuri în curte, se veseleau zgomotos și trăgeau clopotele până la al șaselea ceas din noapte.” Tot el amintește de faptul că „s-au slobozit muschetele”, datina împușcăturilor supraviețuind în Moldova și Transilvania până în vremea noastră. În Munții Apuseni, la moți, se numesc „treascuri”. În Bucovina, la unele biserici s-au păstrat „sacalușuri” cu care se împușca în noaptea de Înviere (comuna Bilca). Practica aceasta are sensul de a vesti lumii bucuria Învierii și a da astfel amploare cultului pascal. S. Fl. Marian nota că spre miezul nopții veghetorii trag focuri de pușcă pentru a-i vesti pe gospodari să se pregătească pentru a veni la biserică, participarea lor la slujbă având semnificația preamăririi lui Dumnezeu și a mulțumirii că-i ține în viață sănătoși. „Veghetorii” de care amintește autorul, erau aceia care la biserică vegheau icoana punerii în mormânt (Epitaful), cu care prilej spuneau povestiri despre patimile lui Hristos.
„Focurile Paștilor”
De asemenea, în această noapte era mai demult obiceiul de a se face, în Moldova, un foc în preajma bisericii, întreținut până la ziuă, în cinstea Învierii. Practica se ținea „foarte strict” în Basarabia, unde aproape la fiecare casă se făcea un astfel de foc. Obiceiul se numește „focurile Paștilor”. Originea este în focul la care s-au încălzit Apostolii în noaptea prinderii lui Iisus.
Practici rituale în dimineața de Paști
Cultul învierii se prelungește cu practici rituale pe care creștinii le îndeplinesc după întoarcerea de la biserică. În dimineața de Paști, credincioșii din unele sate bucovinene atunci când trec pragul casei se închină, apoi intră în casă și afumă grinda în chipul crucii. În multe zone, scrie S. Fl. Marian, crucea „se punea pe pragul casei sau lângă el o glie cu iarbă verde, pe care călcau toți căsenii, ca să fie sănătoși, voioși și frumoși, ca iarba verde, în cursul anului”.
Masa de Paști
Masa pascală este un obicei aproape general la români. Înainte de masă se face spălatul membrilor familiei cu apă și ou roșu, în credința să fie sănătoși tot anul (în apă se pune frecvent și un ban, să fie oamenii bănoși). Cina începe cu gustatul mâncărurilor sfințite, aduse de la biserici, și se continuă cu cele obișnuite.
Deși nu are un caracter ritual stricta sensu, masa de Paști a căpătat, sub influența tradiției evreiești pătrunse la noi de timpuriu, un aspect ceremonial, chiar religios uneori, în care membrii familiei se comportă cu gesturi rituale: ciocnesc ouă roșii, zicând „Hristos a înviat!”, frâng mielul pascal (sau carne de miel), gustă pască etc., toate într-o atmosferă de sacralitate, care izvorăște din trăirea minunii hristologice în viața familiei.
„Să iertăm toate pentru Înviere…”
Paștile prilejuiesc în general o sărbătoare de armonie creștină. Pe lângă unele obiceiuri practicate de copii și de tineri, mai erau în trecut cele de a face daruri, precum și cel al iertării și împăcării, menționate încă de la sfârșitul sec. al XVI-lea de Franco Sivori. Aceste obiceiuri își au originea în faptul că prin Înviere s-a realizat împăcarea omului cu Dumnezeu și deci oamenii între ei sunt datori să se ierte de orice vrăjmășie. Acesta este și îndemnul exprimat de o cântare de strană: „Să iertăm toate pentru Înviere…” De asemenea, darurile de Paști exprimă ideea că Dumnezeu ne-a dăruit mântuirea prin jertfa în dar a Domnului Iisus Hristos, adusă pentru lume.
Moșii de Paști
Unele obiceiuri pascale populare sunt legate de cinstirea morților, sărbătoarea fiind prin excelență o zi a biruinței vieții asupra morții, deci a învierii generale prin actul răscumpărător al lui Hristos. În unele sate se țin, cu această ocazie, moșii de Paști. Astfel în satele Milișăuți și Bădeuți oamenii merg în această zi în cimitir, duc pască, ciocnesc ouă roșii și mănâncă de sufletele morților. În Bilca, în dimineața Învierii, când se întorc de la biserică, sătenii se duc pe la cimitir, unde pun câte o lumânare aprinsă și un ou roșu pe morminte, ritul având o semnificație anastasică – de a vesti celor morți că-i vreme de Înviere.
Ciocnitul ouălor
Un obicei semnificativ la Paști este cel menționat de Simion Fl. Marian că ouăle roșii se ciocnesc în trei poziții: în prima zi numai cu vârful, a doua zi vârful cu partea opusă, iar în a treia zi părțile laterale. Faptul corespunde ideii întreite din cântarea: „Hristos a înviat din morți, / Cu moartea pe moarte călcând / Și celor din morminte viață dăruindu-le.”
Ritul se petrece cu rostirea formulelor „Hristos a înviat!” și „Adevărat a înviat”. După tradiție, mai demult, cel ce spărgea oul celuilalt, îl dobândea și era al lui. De asemenea s-a mai păstrat încă obișnuința de a dărui ouă încondeiate rudelor și cunoscuților, în special la casele unde sunt copii mici.
Cu „udatul”
În comuna Moldovița și satele din împrejurimi, feciorii umblă în zilele Paștilor „cu udatul”. Ei merg pe la casele unde sunt fete și le stropesc cu apă parfumată sau colonie, zicând: „Hristos a înviat!”. Fetele răspund: „Adevărat a înviat”, și le dau câte un ou încondeiat, cât mai frumos, apoi chiar băutură și gustări. Obiceiul acesta este semnalat și la începutul sec. al XX-lea de S. Fl. Marian, care spune că udatul se făcea cu parfum sau cu apă neîncepută.
Deși unele practici populare se țin azi mai puțin, cele păstrate animă cu aceeași frumusețe spiritul sărbătoresc de pretutindeni și conferă în același timp noi valențe celebrării misterului pascal. Cu ele suntem la altarul de lumină al Învierii în strai de înnoire și înălțare sufletească.
(sursa: Ziarul Lumina)