Ziua de Sânziene – 24 iunie – este o zi minunată, între sărbătorile neamului, străluminată de farmecul tradițiilor unice! Deși asociată sărbătorilor creștine Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Aducerea moaștelor Sfântului mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, această sărbătoare își are obârșia într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată, probabil, de la Sancta Diana, zeița Silvestra.
„Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23, spre 24 iunie, cântă și dansează”
Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Dimitrie Cantemir, ca reprezentări fitomorfe și divinități antropomorfe – regăsim aceste informații în „Descriptio Moldaviae”. În credința populară, Sânzienele erau considerate a fi niște femei frumoase, niște adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne, ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om. Nu este exclus ca în vremuri îndepărtate, populația din munți să se fi întâlnit la momentele solstițiale sau echinocțiale, pentru a săvârși ritualuri închinate soarelui, zeul suprem, dătător de lumină, căldură și hrană. Megaliții din Munții Călimani, pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi mărturii, în acest sens – Munții Călimani fiind locul unde se desfășurau unele sărbători de vară din care au derivat, mai apoi, nedeile locale. Conform tradiției, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23, spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rodul holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor. Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice, aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni și foarte dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoși, cu „lanțul Sânzienelor”, stârnind din senin vijelii, aducând grindina, lăsând câmpul fără rod și florile fără leac.
În ajunul sărbătorii se agățau cununi de Sânziene la colțul casei
În ajunul sau în ziua de Sânziene se practicau obiceiuri de divinație, de aflarea ursitei și a norocului în gospodărie. În dimineața sărbătorii, la răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coronițe și le aruncau pe acoperișurile caselor. Se considera că omul va trăi mai mult în cazul în care coronița rămânea pe casă sau, dimpotrivă, că va muri repede, atunci când coronița aluneca spre marginea acoperișului sau cădea de pe acoperiș. Fetele strângeau flori de Sânziene, pentru a le pune sub pernă, în noaptea care premergea sărbătoarea, în credința că astfel își vor visa ursitul. În unele zone, fetele își făceau coronițe din Sânziene, pe care le lăsau peste noapte în grădini sau locuri curate. Dacă dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de măritiș, în vara care începea. Gospodarii încercau să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene. În seara din ajunul sărbătorii agățau cununi de Sânziene la colțul casei orientat către răsărit și dacă a doua zi erau prinse pene de la păsări, puf sau păr de la anumite animale, se considera că anul va fi bun și pentru acestea. Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coronițe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfințite și erau păstrate apoi pentru diverse practici magice. Sărbătoarea Sânzienelor, care marchează mijlocul verii, era considerată a fi momentul optim pentru culegerea plantelor de leac. Tot acum se făceau previziuni meteorologice: în funcție de momentul în care răsărea Constelația Găinușei, se determina perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă. Ca să fie sănătoși și să aibă spor în muncă, în momentul de început al secerișului, oamenii se încingeau peste șale cu tulpini de cicoare.
Pentru a fi plăcute flăcăilor, fetele se spălau pe cap în această zi, cu fiertură de iarbă mare. Pentru a scăpa de boli, fetele și nevestele se scăldau ritual în ape curgătoare, iar pentru a se umple de fertlitate, femeile se tăvăleau în rouă, dezbrăcate, dimineața, înainte de răsăritul soarelui. Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri în care se aruncau substanțe puternic mirositoare, se buciuma și se striga în jurul focurilor.
Suceava devine, într-un fel, un al doilea Ierusalim
În unele sate din sud-vestul Bucovinei putea fi întâlnit, cu ani în urmă, obiceiul „boului înstruțat”. În cadrul ceremonialului mascat, taurina murea și renăștea simbolic, la acest început de timp calendaristic. Pentru pomenirea morților se făceau și se fac și acum pomeni îmbelșugate și se pun flori mirositoare pe morminte. În Bucovina se considera că odată cu Sânzienele amuțește și cucul, vestind astfel că începe sezonul cositului și secerișului. De Sânziene se organizau iarmaroace, cel mai vestit fiind cel de la Suceava.
Sub aspect religios, în ziua de 24 iunie, în Bucovina se sărbătorește, cu mare fast, Aducerea moaștelor Sfântului mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. În această zi orașul Suceava devine, într-un fel, un al doilea Ierusalim. Acum se adună pelerini din județele limitrofe, dar și din Ardeal, din Maramureș, Basarabia și Polonia, pentru a participa la slujba religioasă, oficiată la Biserica Sfântul mucenic Gheorghe și pentru a participa la ceremonia scoaterii moaștelor Sfântului Ioan.
(sursa: http://informatorulmoldovei.ro, prof. Maria Șalaru, interpretă de folclor românesc)
