În Bucovina, Crăciunul este sărbătoarea care se pastrează, poate, mai mult decât în alte părți, fără mari abateri de la tradiție. În preajma Crăciunului, se recuperează sau se restituie lucrurile împrumutate prin sat, deoarece se consideră că nu este bine să ai lucruri împrumutate pe durata sărbătorilor de iarnă.
În ziua de Ajun, femeile obișnuiesc să ascundă fusele de la furca de tors sau să introducă o piatră în cuptor, crezând că îndepărtează, în acest fel, șerpii din preajma gospodăriei. În dimineața aceleiași zile se obișnuia, până de curând, ca femeia să iasă afară, cu mâinile pline de aluat, să meargă în livadă și să atingă fiecare pom zicând: „cum sunt mâinile mele pline cu aluat, așa să fie pomii încărcați cu rod la anul”.
Crăciunul este un minunat prilej pentru înfrumusețarea interioarelor țărănești, gospodinele punând, acum, sub streșini diverse plante aromate (ochișele, minta creață, busuioc, maghiran), plante ce rămân expuse acolo o perioadă îndelungată din anul viitor, aspect ilustrat și în textul unei colinde bucovinene:
„Streașină de busuioc,
Să vă fie cu noroc.
Streașină de maghiran,
Să vă fie peste an.
Streașină de mintă creață,
Să vă fie pentru viață.
Streașină de bumbișor,
Să vă fie de – ajutor,
La fete și la feciori
Și nouă de sărbători.”
– Pregătirile pentru Crăciun
Datinile de Crăciun sunt pregătite cu mult înainte, odată cu Postul Crăciunului (15 noiembrie), când încep să se constituie cetele de colindători și se învață colindele ce vor fi rostite în timpul marii sărbători.
În Bucovina, colindatul este nu numai o datină ci, prin modul de organizare, a devenit o adevărată instituție, cu legi și reguli specifice. Copiii și tinerii se întrunesc, din timp, în grupuri de câte 6 persoane, pentru alcătuirea viitoarelor cete, selecția făcându-se în funcție de categoria socială, afinitățile personale, calitățile morale sau gradele de rudenie. Tot din timp se alege și conducătorul cetei – numit vătaf, calfă sau turc – ce trebuie să fie un bun organizator, să aibă autoritate asupra tinerilor, să aibă o conduită morală ireproșabilă și să fie un bun dansator.
Repetițiile pentru însușirea colindelor se fac fie la casele tinerilor din ceată, fie la biserică, fie în cadrul șezătorilor, singurele manifestări socio-comunitare permise în Postul Crăciunului, fie, mai nou, la căminul cultural.
– Seara de Ajun
Poate cel mai important moment în derularea sărbătorii Crăciunului este seara de ajun, atunci când se pregătește o masă specială, numită „masă de ajun”, și încep colindele.
Pregătirea mesei de ajun începea în primele ore ale dimineții, când gospodinele coceau colacii „rotunzi ca Soarele și Luna ” și un colac special, numit „Creciun”, frumos împodobit, împletit în forma cifrei opt, colac ce se păstra până primăvara, pentru a fi folosit în practicile începutului de an agrar.
Tot acum erau preparate douăsprezece feluri de mâncare de post (grâu pisat și fiert, prune afumate fierte, bob fiert, sarmale cu crupe, ciuperci tocate cu usturoi, borș de bureți, fasole fiartă și „sleită” etc), precum și mâncăruri din pește. Bucatele erau așezate pe masă din „casa cea mare”, după ce pe aceasta se așternea cea mai frumoasă față de masă. Uneori, sub fața de masă se punea fân, peste masă se petrecea un fir de strămătură roșie, legat sub formă de cruce, iar pe colțurile mesei se așezau căciulii de usturoi. În mijlocul mesei se așeza un colac rotund iar în jurul său se ordonau douăsprezece farfurii în care se aflau cele douăsprezece feluri de mâncare. Seara, după trecerea preotului cu icoana, întreaga familie se primenea și se așeza la această masă.
– Colindatul – momentul culminant al Crăciunului
Cina avea un caracter ritual, înainte de a se așeza la masă, toți membrii familiei îngenuncheau pentru rugăciune, după care capul familiei invoca spiritele morților, ce erau invitate să participe la ospăț, și hrănea simbolic vitele din gospodărie, chemându-le pe nume și aruncând peste cap câte puțin din cele douăsprezece feluri de mâncare. Familia se așeza și se ridica în același timp de la masă, în semn de deplină înțelegere și comuniune. Exista interdicția de a se consuma în întregime cele douăsprezece feluri de mâncare, resturile fiind păstrate pe masă până la Bobotează, când erau puse în hrana animalelor sau erau așezate într-o farfurie în fereastră, alături de un pahar cu apă, pentru îndestularea spiritelor morților.
Obiceiul mesei de Ajun, ce are înțelesuri profunde și definitorii pentru lumea rurală tradițională, formată din plugari și păstori, se mai păstrează, izolat, în satele de munte din Bucovina.
Colindatul, însă, moment culminant al Crăciunului, s-a păstrat cu multă acuratețe în majoritatea comunităților bucovinene. Datina este deschisă de către copii, care, în jurul prânzului, în grupuri mici, încep colindul, trecând, pe rând, pe la toate casele. În trecut, micii colindători, înainte de a pleca să vestească Nașterea lui Iisus, se strângeau în cete pentru a-și cere iertare unii de la alții.
Colindele rostite de Crăciun sunt considerate ca cele mai vechi forme literare, la noi fiind atestate încă din Evul Mediu. Redăm mai jos o colindă veche culeasă din satul Udești:
„Sculați, sculați mari plugari,
Că vă vin colindători
Pe la patru cheutori.
Cheutoarea de la vale
A aprins o lumânare.
Lumânarea s-a aprins
Sfânturoaica s-a deschis.
O Iisuse, prea Hristoasă,
Rămâi gazdă sănătoasă”.
Răsplata tradițională a micilor colindători constă în colăcei, mere, pere și nuci dar în zilele noastre gazdele oferă mai ales bani și dulciuri.
Odată cu lăsarea întunericului, satele sunt animate de colindele cetelor de flăcăi care străbat ulițele, de la un capăt la altul al satului, pe întreg parcursul nopții. Tinerii se îmbracă și astăzi în costume de iarnă tradiționale, cu sumane sau cojoace, și au căciulile împodobite cu mirt și mușcate. Șeful cetei are căciula împodobită cu panglici multicolore, ca semn distinctiv.
Până către mijlocul secolului al XX-lea, acompaniamentul colindătorilor se realiza doar cu fluierul și ciurul (o tobă confecționată special pentru acest eveniment), pentru ca mai târziu să se generalizeze acompaniamentul cu fanfară sau cu instrumente muzicale moderne.
Pe 25 decembrie începe colindatul cu Steaua
După începerea colindelor de noapte, oamenii consideră sărbătorile începute. Colindătorii pornesc de obicei de la casa șefului de ceată, trec pe la primărie și pe la preot, după care colindă întregul sat. Există, însă, comunități în care se organizează numai o singură ceată de feciori, casele fiind colindate pe rând, fără priorități.
Ajunși în curte, fără a rosti vreo formulă de cerere a permisiunii, flăcăii încep să colinde. De la hiperbolizarea casei, a curții și a activității gospodarului, repertoriul colindelor abordează subiecte diferite, care surprind, în mod alegoric, realități cunoscute. Colindele nu folosesc versuri satirice ci numai urări de sănătate și de bun augur. În credința localnicilor, colindele se rostesc pentru îndepărtarea diavolului și purificarea spațiului, de aceea se consideră că este mare păcat dacă cineva stă cu poarta încuiată în noaptea ajunului de Crăciun.
După rostirea colindei la fereastră, flăcăii sunt invitați în casă, sunt ospătați și răsplătiți. Atunci când sunt însoțiți de muzică, în casele cu fete, are loc o mică petrecere, fata fiind prima scoasă la joc de către șeful cetei sau, după caz, de către flăcăul care o simpatizează în mod deosebit.
În unele localități (Solea, Poieni – Solea, Pârteștii de Sus, Cacica, Doroteia), concomitent cu cetele de colindători se deplasează cetele de mascați – „babe și moșnegi” – care prin joc, gesturi și dialog transmit, în viziune proprie, principiul fertilității, ca un preambul al Anului Nou.
Dacă în ziua și în noaptea Ajunului de Crăciun doar copiii și flăcăii umblă cu colinda, începând din ziua Crăciunului (25 decembrie) și încheind cu Boboteaza, gospodarii sunt cei care colindă pe la vecini, rude sau prieteni. În unele sate se întâlnește și colinda bisericii, numită „colinda bătrână”, alcătuită numai din oameni căsătoriți, care adună, cu această ocazie, fonduri bănești pentru biserică.
Spre deosebire de Anul Nou sau de alte sărbători, în nopțile Crăciunului nu se întreprind nici un fel de practici magice.
Din dimineața de 25 decembrie începe colindatul cu steaua.
Mersul cu steaua presupune asocierea copiilor în grupuri de câte trei. Ei au ca recuzită o stea confecționată dintr-o veșcă de sită cu raze din șipci de lemn, totul fiind îmbrăcat în hârtie colorată. Pe cap copiii poartă coroane de hârtie iar cântecul de stea se compune din troparul Nașterii Domnului. Cântarea face referiri la efortul depus pentru găsirea pruncului Iisus și conține unele reflecții filozofice asupra vieții pământene.
În unele sate, de la Crăciun până la Anul Nou, pot fi văzuți și irozii, grupuri formate din personaje biblice: craii Baltazar, Gaspar și Melchior, Irod împărat, preotul Ozia, îngerul și ciobanul.
Este, de fapt, o formă de teatru popular care se remarcă prin seriozitatea temei tratate precum și prin vestimentația șocantă și atrăgătoare. (www.crestinismortodox.ro)
