Datini și obiceiuri de Bobotează

Boboteaza, sărbătoarea care marchează în calendarul creștin ziua în care a fost botezat Iisus Hristos, are multiple semnificații și în calendarul popular.
Ritualului creștin de sfinție a apei și de scufundare a crucii în apă i se adaugă o serie de practici populare de alungare a spiritelor rele, prin stropirea cu agheasmă a oamenilor, animalelor, fântânilor, gospodăriilor și pomilor din livezi, prin producerea de zgomote și aprinderea de focuri ritualice.
Când flăcările se mai potoleau, tinerii săreau peste foc cu credința că vor fi curățați de boli și că dorințele lor se vor împlini
În Bucovina, așa cum scrie etnograful Mihai Camilar („Calendarul popular bucovinean”, Editura Mușatinii, Suceava, 2012), dacă ajunul sărbătorii era considerat ca fiind „un moment favorabil farmecelor și descântecelor, observațiilor meteorologice și prorocirii recoltelor viitoare”, în ziua de Bobotează era practicată Ardeasca, obicei în care tinerii se retrăgeau pe un loc mai înalt și aprindeau un foc din vreascuri și frunze uscate.
„În timpul arderii – scrie etnograful bucovinean – ei jucau în jurul focului cântând: Astăzi Domnul cel preasfânt / La Iordan dac-a venit / Și către Ioan zicând: / Vin Ioane, mă botează / Că lumea se-ndepărtează…”.
Când flăcările se mai potoleau, tinerii săreau peste foc cu credința că vor fi curățați de boli și că dorințele lor se vor împlini.
Cu cărbunii din focul de Ardească se făcea semnul crucii pe grinda casei, pe frunțile copiilor și pe pâinea de pe masă
Era momentul în care începeau să puște săcălușele aprinse cu cărbunii din foc, cărbuni care erau apoi folosiți și la aprinderea focurilor din livezi, focuri care aveau rol fertilizator și apotropaic.
Tot cu cărbunii din aceste foc se afumau construcțiile din gospodărie și se făcea semnul crucii pe grinda casei.
Cu cărbunii din focul de Ardească se făcea semnul crucii și pe frunțile copiilor „pentru a fi feriți de rele”, precum și pe pâinea de pe masă.
„Ardeasca din ziua de Bobotează – scrie Mihai Camilar – era un reper de celebrare existențială, ea constituind totodată și o structură de sacralitate aparținătoare unei constelații magice, a unui creștinism cosmic de factură populară, legată de imaginația transcendenței…”.
De Bobotează, copiii, cu buchete de busuioc, crenguțe de brad și de vâsc, umblau în grupuri pe la casele gospodarilor și rosteau în cor un fel de colind: “Chiraleisa, spic de grâu / Până-n brâu, / Roade bune, / Mână-n grâne”.